Ziua mondiala a educatiei

Ziua mondială a educației este sărbătorită la 5 octombrie, începând cu anul 1994.

Această zi a fost desemnată de UNESCO pentru a marca semnarea ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor” (1966). Recomandarea din 1966, alături de ”Recomandarea privind învățământul superior” (1997), constituie principalul cadru de referință pentru abordarea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice la scară globală așa cum arată și site-ul en.unesco.org.

Pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte și pentru ca această zi să fie recunoscută și sărbătorită la nivel internațional, federația globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice ”Education International” a lansat la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice și a contribuției aduse de acestea în procesul educațional, la nivel mondial.

Totodată, pentru a recompensa performanțele profesorilor, a fost instituit, în anul 2008, Premiul Hamdan. Acesta este acordat din doi în doi ani și constă în suma de 300.000 de dolari americani, împărți între trei laureați ale căror proiecte își propun să îmbunătățească performanțele și eficiența profesorilor. Numele distincției vine de la susținătorul proiectului, S.A Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973).

În anul 2016, când s-au împlinit 50 de ani de la adoptarea „Recomandării privind statutul profesorilor”, Ziua mondială a educației a avut ca temă „Să-i prețuim pe profesori, să le îmbunătățim statutul” și s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educație de calitate. Cadrul de acțiune Educație 2030 subliniază faptul că profesorii sunt indispensabili unei educații echitabile și de calitate, astfel încât aceștia „trebuie să fie recrutați și remunerați în mod adecvat, să fie motivați, să beneficieze de o formare profesională satisfăcătoare, să fie susținuți și dotați cu resurse suficiente”. Pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creșterea substanțială a numărului de cadre didactice calificate, dar mai ales de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor. Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învățământul primar universal, și încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învățământului secundar general (gimnazial).

În acest an, când se împlinesc 20 de ani de la „Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învățământul superior”, Ziua mondială a educației este sărbătorită sub sloganul „Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor”, reluând tema din 2015. La sediul UNESCO din Paris este programată o conferință internațională reunind profesori, formatori, factori de decizie politică, precum și cercetători și alte părți interesate în educație pentru a sărbători predarea, libertatea academică și ceea ce trebuie realizat pentru asigurarea unei educații de calitate și unui viitor sustenabil celor implicați în domeniul predării.

În țara noastră Ziua mondială a educației este marcată distinct de Ziua învățătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 și a fost introdusă în structura anului școlar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, și de cei doi lideri ai sindicatelor din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ) și Marius Nistor (Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”).

Sursa: agerpres.ro

Comenteaza prin Facebook

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here