Valerian Vreme, fost ministru al Comunicatiilor, trimis in judecata de DNA in dosarul Microsoft

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată,

sub control judiciar, a inculpatului VREME VALERIAN, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli.
Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.
De menționat este faptul că D.Con-Net AG a achiziționat licențele respective la prețul de 2.612.805 euro. Ulterior, în același context, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro.
Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa: Comunicat DNA

Comenteaza prin Facebook

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here