Organizarea alegerilor locale costă 350 milioane lei. Membrii comisiilor electorale vor fi plătiți cu 85 de lei/zi

0

Guvernul a alocat pentru desfășurarea alegerilor locale suma de 350 milioane de lei, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, precizând că suma este mai mare decât cea atribuită la alegerile precedente întrucât nu se mai utlizează fonduri de la bugetele locale, transmite Mediafax. El a explicat că suma alocată în acest an este mai mare faţă de sumele atribuite la scrutinele precedente din câteva motive, precizează sursa citată.
„Nu se mai utilizează bani de la bugetele locale”, a spus Suciu, care a mai precizat că o altă noutate o reprezintă apariția a 180 de operatori tehnici care introduc date suplimentare, cum ar fi CNP-ul, prin intermediul unui sistem operat de STS. Ei vor fi plătiți la fel ca și membrii comisiilor electorale, adică 85 de lei/zi, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Astfel, în suma alocată de la bugetul de stat, sunt incluse şi fondurile necesare pentru plata indemnizațiilor membrilor birourilor electorale de circumscripţie, ale birourilor electorale ale secţiilor de votare şi ale aparatului tehnic auxiliar al acestora, informează sursa citată. De asemenea, sunt incluse costurile de implementare ale Sistemului informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.
Totodată, un element de noutate a fost adus prin introducerea operatorilor de calculator în secțiile de votare ale căror indemnizații sunt asigurate de la bugetul de stat, relatează Mediafax. Guvernul a decis miercuri că alegerile locale vor avea loc la data de 5 iunie. Potrivit calendarului pus în dezbatere de Autoritatea Electorală Permanentă, startul campaniei electorale ar urma să fie dat la 6 mai. O zi mai târziu, se va stabili, prin tragere la sorţi, poziţia partidelor pe buletinele de vot.
În urma votului din 5 iunie, se vor alege primarii din cele aproape 3.200 de localităţi din România.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.