Deputatul Necula și europarlamentarul Negrescu schimbă radical legea finanțării partidelor politice

0

Partidele politice vor putea să achiziționeze în campania electorală doar materiale informative și afișe. Aceasta este miza unui proiect de modificare a legii finanțării partidelor inițiat de deputatul Cosmin Necula și europarlamentarul Victor Negrescu. Demersul celor doi, scrie portalul știripesurse.ro, are în vedere faptul că „în ultimii ani, mediul privat – ghidat de interese financiare – a avut o influență negativă asupra actului politic”. Potrivit proiectului, finanțarea mass-media de către partide, direct sau indirect, va fi considerată infracțiune, iar candidații nu vor mai putea achiziționa în campania electorală pungi, reclamă în presă sau pe panourile publicitare. 

Necula PSD BcDemersul celor doi politicieni are loc sub egida PES activists România, Cosmin Necula și Victor Negrescu (foto jos) dând luni publicității un comunicat în care au explicat, pe larg, resorturile ce guvernează viitoarea modificare a Legii 334/2006. Proiectul inițiat de cei doi parlamentari anunță schimbări majore, chiar radicale, în modul în care partidele din România vor activa în campania electorală. Schimbările, arată inițiatorii proiectului, sunt propuse în concordanță cu legislația europeană în domeniu. „Propunem o modificare legislativă serioasă în domeniul finanțării partidelor politice. Câteva exemple: finanțarea mass-media de către partide, direct sau indirect, va fi considerată infracțiune. Vrem să limităm practica materialelor promoționale politice în presă și între campaniile electorale. Partidele și candidații nu vor mai putea achiziționa sau închiria materiale promoționale, pungi, panouri publicitare sau reclama de presă. Decizia politică trebuie să fie delimitată de lobby-ul privat și viceversa”, precizează comunicatul remis presei de cei doi inițiatori ai proiectului.

Victor-Negrescu-europarlamentarDonațiile primite de partide vor beneficia de un tratament aparte, ele urmând a fi consemnate într-un registru aflat la dispoziția publicului. PES activists România intenționează să schimbe și sistemul de finanțare a partidelor prin impunerea unor limite de finanțare: un salariu mediu brut pentru persoanele fizice și maxim 10% din impozitul pe profit la persoane juridice (societăți comerciale): „Ne propunem ca toate cheltuielile cu donații către politicieni sau partide să fie transparente, și disponibile publicului. De aceea se dorește publicarea, într-un registru de donații, a tuturor sponsorizărilor primite de la persoane fizice sau juridice (…) Obiectivul nostru este ca partidele să poată achiziționa doar materiale informative și afișe pe spatiile special amenajate, conform unei norme stabilite la nivel național. În ultimii ani, mediul privat, ghidat de interese financiare, a avut o influență negativă asupra actului politic”.

Inițiatorii proiectului, doi politicieni tineri

Victor Negrescu este cel mai tânăr europarlamentar român (născut 1985). A fost ales în Parlamentul European la ultimul scrutin europarlamentar (2014), pe listele PSD. În Parlamentul European activează în Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților. Susținătorul proiectului de modificare a legii finanțărilor politice, la nivelul Legislativului român, va fi deputatul Cosmin Necula. Ajuns în Parlament în urma alegerilor generale din 2012, Necula se numără printre cei 18 deputați semnatari ai unui apel remis către premierul Victor Ponta, având ca miză promovarea în Guvern a unor oameni „integri și profesioniști”. „Noi, inițiatorii acestui manifest, credem că PSD are nevoie de o reformă profundă. Credem că trebuie să construim noul Guvern pe baza principiilor cerute de majoritatea românilor: respect, onestitate și transparență. Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de corupți, comuniști (…) Dacă nu vom face această schimbare profundă, partidul nostru este în pericol să devină tot mai izolat în societate”, se precizează în apelul amintit.

Finanțarea partidelor, subiect de controverse

Finanțarea partidelor politice este un subiect de vaste controverse în România. Numeroase studii, dar mai ales investigații jurnalistice, confirmă un lucru știut de toată lumea: campaniile electorale sunt adeseori finanțate din fonduri ilicite, bani negri. Apropierea alegerilor determină întotdeauna discuţii contradictorii cu privire la sursele de finanţare a partidelor politice. Potrivit unei substanțiale analize publicată de Sfera Politicii (www.sferapoliticii.ro), finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale va suscita întotdeauna suspiciuni dacă ea nu este guvernată de reguli clare, bine definite. Autorul analizei Sisteme de finanţarea ale partidelor politice în dreptul comparat apreciază că finanțarea partidelor și a campaniilor electorale trebuie să aibă la bază mai multe principii, între acestea numărându-se:  echilibru rezonabil între finanţarea publică şi finanţarea privată; criterii echitabile de repartiţie a fondurilor publice de către stat pentru partidele politice; reguli stricte care să guverneze donaţiile private; plafonarea cheltuielilor efectuate de partidele politice în cadrul campaniilor electorale; totală transparenţă a conturilor; stabilirea unui organism independent de verificare a conturilor; sancţionarea severă a partidelor politice care încalcă aceste reguli.

 

 

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.