Accident pe fondul consumului de alcool

0

La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii au efectuat cercetări cu privire la împrejurările producerii unui eveniment rutier pe DN 2F, între localităţile Plopana şi Budeşti.

La fața locului a fost identificat un autoturism care prezenta avarii și conducătorul acestuia, un bărbat de 64 de ani, din comuna Lipova, care emana halenă alcoolică.

Din primele verificări efectuate a rezultat că bărbatul în cauză, în timp ce conducea autoturismul pe DN2F, pe direcţia Bacău-Vaslui, a oprit vehiculul și a încercat să execute o manevră de întoarcere, situație în care a intrat cu cu partea din spate a autoturismului într-un şanţ.

În urma evenimentului rutier nu s-au înregistrat victime omenești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău în vederea recoltării mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.