Situatia in judetul Bacau, dupa caderi de zapada si ger

0

Potrivit prognozei meteorologice emise de Administratia Nationala de Meteorologie, pana la 1 martie, ora 10.00, judetul Bacau se afla sub avertizare meteorologica de COD PORTOCALIU cu val de frig si ger persistent, cu temperaturi maxime intre -12 si -8 grade, iar cele minime fiind cuprinse intre -22 si -12 grade, rafalele de vant accentuand senzatia de frig.

foto: Nicu Gafiuc

Pentru a veni in sprijinul persoanelor neajutorate si a celor fara adapost, prin dispozitia prefectului judetului Bacau, doamna Maricica-Luminita Cosa, structurile judetene ale Ministerului Afacerilor Interne si Serviciul Judetean de Ambulanta au efectuat misiuni de patrulare in vederea identificarii persoanelor fara adapost si transportul acestora in spatii special amenajate, precum si monitorizarea in vederea verificarii starii drumurilor de la nivelul judetului Bacau, actionandu-se cu 91 de efective si 67 de mijloace.

Sunt cazate 20 de persoane in spatiile special amenajate din municipiile Bacau, Moinesti si Onesti.

Pe drumurile nationale, judetene si comunale de pe raza judetului Bacau, Sectia Drumuri Nationale Bacau, Serviciul Judetean de Drumuri si autoritatile administratiei publice locale actioneaza cu materiale antiderapante in vederea evitarii depunerilor de polei si zapada, precum si cu utilaje pentru degajarea zapezii de pe carosabil, astfel incat sa se mentina conditiile optime de circulatie.

Inspectoratul de Politie Judetean efectueaza actiuni de monitorizare si dirijare a traficului, in special pe portiunile de drum afectate de viscol, pe care se intervine pentru degajarea zapezii, astfel incat sa nu se creeze blocaje in trafic.

Conform informarii Serviciul Judetean de Drumuri, datorita fenomenului de viscol, incepand ora 09.30, pana cand conditiile meteo vor permite interventia utilajelor de deszapezire, circulatia rutiera a fost oprita pe tronsonul cuprins intre localitatile Urechesti si Contesti, cetatenii avand posibilitatea de a circula pe DJ 119 A, catre Sascut (E85) si DN 11A, catre Adjud.

Cetatenii sunt rugati sa adopte masuri de protectie privind expunerea la ger, sa evite deplasari in aer liber pentru o perioada indelungata de timp si asigurarea cu alimente de stricta necesitate, ca rezerva, pentru zilele cu temperaturi extrem de scazute.

Participantii la trafic sunt rugati sa se asigure cu privire la echiparea corespunzatoare a autovehiculelor si sa respecte restrictiile de circulatie, acolo unde acestea sunt impuse.

Se monitorizeaza evolutia fenomenelor meteorologice periculoase, sunt transmise in teritoriu prognozele, avertizarile si instiintarile necesare pentru organizarea actiunilor specifice in vederea protectiei populatiei si asigurarea conditiilor de trafic, sub coordonarea prefectului si subprefectului judetului Bacau.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.