Un grup de turisti s-a intalnit cu 4 ursi, pe un drum din Slanic

1

Un grup de turști, din care făcea parte și un străin, a cerut sprijinul jandarmilor după ce s-a întâlnit pe traseu cu patru urși.

Apelul la 112 a fost primit în această amiază, în jurul orei 15:50, de la o persoana din grupul de turiști, care se afla pe traseul 300 de scări din stațiunea Slănic Moldova, când i-au văzut în zonă pe cei patru urși. Cei patru turişti, printre care si o persoană de cetățenie britanică, s-au speriat şi au sunat la 112, fiindu-le teamă să îşi continue drumul.

Pentru îndepărtarea celor patru urși, un echipaj de jandarmi montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova a fost direcţionat în zona respectivă. Jandarmii i-au însoțit pe turiști de-a lungul traseului și i-au ajutat să coboare în siguranţă.

Jandarmii montani vă transmit următoarele recomandări:
-în cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;
-să vă echipați corespunzător zonei montane;
-să folosiți doar traseele marcate şi să urmăriți marcajele de pe traseu;
-Nu hrăniți urșii și nu vă apropiați de aceștia pentru că pot fi periculoși!
-Respectați panourile de informare și avertizare!
-Dacă observați prezenţa unui urs la mare depărtare, e bine să faceți zgomot pentru a-l îndepărta!

Jandarmii le recomandă cetăţenilor să apeleze numărul unic de urgenţă 112 când văd animale sălbatice în zona aşezărilor umane, deoarece acestea pot reprezenta un real pericol atât pentru oameni, cât și pentru animale.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. Au fost relocați foarte mulți urși, în special din zona jud. Brașov. Foarte multe exemplare au fost aduse în zona jud. Neamț, Harghita, Bacău unde deja erau destule exemplare. Odată cu tăierea masivă a pădurilor pe culmi, urșii vor coborî din ce în ce mai mult spre așezări omenești. Atenție sporită pentru cei ce obișnuiesc frecvent sa facă trasee montane ca cele de pe Ceahlău-Toaca sau partea de pe Cheile Bicazului-trasee Cheile Bicăjelului. Probabilitatea de a-l întâlni pe moș Martin este din ce în ce mai reală.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.