Actiune a politistilor bacauani in trafic. Au fost constatate peste 390 de abateri la regimul rutier

0

Polițiștii băcăuani au desfășurat activități suplimentare pentru creşterea gradului de siguranță pe drumurile publice din judeţ.

              În data de 06 septembrie  a.c., polițiștii din județul Bacău au acționat suplimentar față de dispozitivul curent pentru monitorizarea traficului şi creşterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

Polițiștii rutieri au efectuat controale în trafic, pe raza întregului judeţ, vizând depistarea şi sancţionarea abaterilor frecvent generatoare de accidente rutiere.

Astfel, polițiști rutieri, de ordine publică, economic şi investigaţii criminale, în colaborare cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român Bacău şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Bacău au efectuat  controale în trafic, pe raza judeţului, verificând peste 650 de autovehicule.

În urma activităților de depistare şi tragere la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei, polițiștii au constatat peste 390 de abateri la regimul rutier şi au aplicat 101 sancţiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 214.700 lei.

Ca măsură complementară, polițiștii au reţinut 12 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi 12 certificate de înmatriculare.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.