Accident in Bogdan Voda, pe fondul consumului de alcool. Doua persoane au ajuns la spital.

0

La data de 05 aprilie a.c. în jurul orei 24:00, pe DN 2, în interiorul localității Bogdan Vodă, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia trei  persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din primele cercetări a rezultat că un tânăr de 19 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Bacău-Filipești, pe fondul vitezei excesive și a consumului de alcool a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat intr-un gard.  Un alt tânăr de 24 de ani, din localitate, care se deplasa cu un autoturism în spatele celui de 19 ani, nu a păstrat o distanța corespunzatoare față de acesta și pentru a evita impactul a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus regulamentar de un bărbat de 27 de ani, din județul Prahova.

În urma impactului, cei doi conducători auto de 19 și 24 de ani și pasagerul  din autoturismul condus de tânărul de 24 de ani  au fost transportați la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, unde au primit îngrijiri medicale.

Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat rezultat pozitiv pentru tânărul de 19 ani, respectiv  0,39 mg/l alcool pur in aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.