Tragedie in Lespezi. Un tanar a murit iar altul a fost ranit, dupa ce s-a urcat baut la volan si a intrat cu masina intr-un stalp

0

La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 15, din sat Lespezi, comuna Gârleni, s-a produs un accident de circulaţie, în urma căruia o persoană a decedat.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 28 de ani, din comuna Hemeiuş, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei excesive, a consumului de alcool şi a lipsei de experienţă în condus, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a interat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.

În urma accidentului o persoană de sex masculin, de 25 de ani, pasager pe bancheta din spate a autoturismului a decedat iar conducătorul auto a fost rănit.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.