87 de agenți de ordine publică, incadrați din sursă externă, și-au început activitatea la IPJ Bacău

0

Astăzi 1 iulie 2016, 86 de agenți de ordine publică încadrați din sursă externă și un polițist reîncadrat, în urma concursului desfășurat la data de 14 mai, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.

Noilor polițiști le-au fost prezentate obiectivele Poliției Române și rolul lor principal, de a se afla permanent în slujba comunității, pentru creșterea gradului de siguranță publică.

Cei 87 de polițiști vor depune jurământul de credință pe data de 11 iulie, după care va urma o perioadă de inițiere, în cadrul căreia vor fi instruiți pentru cunoașterea efectivă a activităților desfășurate în calitate de polițist, iar la sfârșit vor susține examenul de definitivare în carieră.

1 iulie

În această perioadă vor fi echipați cu uniforma de serviciu și nu vor purta asupra lor armament.

Le urăm succes noilor colegi și suntem siguri că beneficiind de sprijinul și îndrumarea colegilor cu experiență de la posturile de poliție la care își vor desfășura activitatea, vor dobândi în scurt timp abilitățile practice necesare muncii de poliție.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.