Unde greseste Benea cand vorbeste despre alocari si arierate

0

lucian_bogdanelCriticile formulate de presedintele Consiliului Judetean, Dragos Benea, la adresa primarilor ale caror primarii au acumulat arierate de ordinul milioanelor de euro merita evidentiate ca atare. Acestea vin pe fundalul impartirii, catre cele 93 de unitati administrativ-teritoriale (UAT) din judet, a fondurilor destinate echilibrarii bugetelor locale, lovite de o cronica insuficienta de lichiditati. Benea are dreptate atunci cand incrimineaza proasta gestionare a fondurilor publice de catre edili obisnuiti sa implice primariile, pe seama partidelor aflate la guvernare, in proiecte adeseori rupte de realitatile imediate ale comunelor pe care le conduc. Este, insa, aceasta o scuza pentru politizarea impartirii celor peste 36 de milioane lei pentru „echilibrarea” bugetelor locale?

Primariile PDL, partid acum aflat in Opozitie, abia daca au primit praful de pe toba, in timp ce insitutii edilitare – pline ochi de arierate – s-au umplut de milioane lei impartite, cu marinimie, de actuala conducere a Consiliului Judetean, una USL cap-coada. In sedinta CJ din 15 martie, Benea afirma ca „exista primari care au respectat legea la sânge si nu au inceput investitii fara bani, primari care au creat arietate suportabile si primari care au creat arierate incalcând legea: au deschis investitii fara a avea acoperire bugetara”. Ideea rezumata in enuntul redat mai sus e parca menita a-l descrie pe colegul de alianta al lui Benea, Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau. Stavarache, ca multi alti edili din tara, se afla in categoria ordonatorilor de credit care „au deschis investitii fara a avea acoperire bugetara”. Spitalul Municipal sau Sala Polivalenta din cartierul CFR reprezinta proiecte incepute strict din vointa primarului, fara ca municipalitatea bacauana sa fi dispus – vreodata – de fonduri suficiente pentru ducerea lor la bun sfarsit. Din aceasta cauza (si din multe altele), Spitalul Municipal nu e gata nici azi, la aproape 6 ani de la demararea lucrarilor; despre Sala Polivalenta nu mai are rost sa vorbim, dat fiind delicatul context financiar pe care-l traverseaza Primaria Bacau.

Unde a ajuns municipalitatea cu proiectele ei? Revenim tot la declaratia presedintelui CJ Bacau, Dragos Benea: arieratele generate de investitiile descrise anterior sunt departe de a fi „suportabile”. In fapt, sunt atat de insuportabile, de apasatoare, incat Primaria Bacau a contractat – de curand – un imprumut bancar, la initiativa lui Stavarache, pentru a achita o parte din arieratele rezultate din dotarea Spitalului Municipal cu aparatura medicala. Edilii s-au imprumutat, la o dobanda suportabila, cu peste 6,5 milioane lei, in temeiul unei Hotarari de Guvern din 2013 ce obliga UAT-urile sa stinga pana la 85 la suta din arierate. Contextul ilustreaza o municipalitate incapabila sa gestioneze proiecte faraonice, pentru finalizarea carora nu au existat, de la bun inceput, fondurile necesare: complete si concrete. Sedinta CJ din 15 martie a prilejuit, astfel, o contradictie majora si flagranta a presedintelui CJ: municipalitatea Bacau, condusa de co-liderul USL Bacau, Romeo Stavarache, a primit 2,5 milioane lei pentru echilibrarea bugetului local desi – daca e sa dam crezare spuselor lui Benea – problema arieratelor ar fi trebuit s-o priveze de acesti bani, care ar fi putut sa ajunga in bugetul unor comune mult mai sarace. Faptul ca Primaria Bacau a primit atat de multi bani (ca niciodata), atesta – odata-n plus – ca institutia se confrunta cu probleme financiare presante, a caror scadenta nu mai poate astepta. Curios lucru, daca ne gandim ca in anii trecuti administratia Stavarache se batea cu pumnul in piept ca a adus in Bacau sute de milioane euro fonduri europene si ca municipiul, si economia sa duduinda, au fost ocolite complet de criza.

Suma consistenta primita de municipiul Bacau de la CJ, pentru echilibrarea bugetului  local, este un exemplu de alocare de fonduri pe criterii de prietenie politica. Daca principiul arieratelor „insuportabile”, enuntat de Benea in sedinta CJ din 15 martie, ar fi fost valid pana la capat, municipalitatea Bacau ar fi primit o suma mult mai mica, invers proportionala cu „maretia” desantata a proiectelor fara acoperire nasite de administratia Stavarache. Ipocrizia liderilor locali ai USL pare sa nu aiba margini atunci cand se pune problema impartirii tainului bugetar. Arieratelor li se confera, subit, culoare politica, la fel ca fondurilor destinate echilibrarii bugetelor locale.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.