Dragos Benea a fost ales presedinte al Comisiei de Dezvoltare Regionala (REGI) din Parlamentul European

3

Europarlamentarul PSD Dragoș Benea a fost ales, marți 23 iulie, președinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European, potrivit unui comunicat al instituției. Comisia gestionează politica de coeziune a UE.

Alături de colegii mei eurodeputați din comisia #REGI și de viitorul comisar european responsabil de portofoliul Dezvoltării Regionale vom avea, cred eu, două obiective majore în perioada următoare – pregătirea „pachetului” de principii & reguli care vor sta la baza viitoarei politici de coeziune la nivelul Uniunii Europene și asigurarea implementării eficiente, fără disfuncții şi sincope, a proiectelor de dezvoltare regională aferente prezentului cadru bugetar multianual. Avem nevoie, poate mai mult ca oricând, de construirea unui buget de coeziune bazat pe principiul managementului partajat și al descentralizării – ca fost om de administrație publică locală știu bine că autoritățile locale și regionale cunosc mult mai în amănunt, la firul ierbii, problemele și provocările pe care trebuie să le confrunte respectivele comunități. Și soluțiile la aceste probleme.

În același timp, nu trebuie să uităm că politica de coeziune rămâne un incontestabil simbol al solidarității europene, un pilon major al proiectului european și, deopotrivă, un levier de acțiune prin care putem susține concret eforturile regiunilor și comunităților locale. Nu puteam atinge aceste obiective fără contribuția determinantă a premierului Marcel Ciolacu, a cărui decisivă implicare politică a făcut ca #PSD să fie, la acest moment, poate cel mai influent partid politic din România la nivel european! Este o realitate ce nu poate fi trecută cu vederea.” a transmis Dragos Benea

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

3 comentarii

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.