Fostul primar din Oradea, Ilie Bolojan, a declarat in cadrul Conferinţei „Oraşe şi comunităţi ca succesul în administraţie a însemnat deopotrivă geografia, patrimoniul, controlul bugetelor, investiţiile și, desigur, oamenii şi strategiile.
“Pe noi ne-a ajutat şi geografia, pe cei din partea de vest a României. Pe de o parte, pentru că deficitul de infrastructură al ţării noastre a făcut ca investiţiile străine să se concentreze în principal pe o adâncime de câteva sute de kilometri, ceea ce pe cei din zona de vest, Cluj, Oradea, Arad, Timişoara, până la Alba Iulia, Sibiu, ne-a ajutat. Şi primarii din estul României ar vrea să facă parcuri industriale, dar acestea presupun capacitatea de a ajunge la ele. De asemenea, patrimoniul pe care l-am moştenit. Şi alte oraşe ar dori să-şi reabiliteze centrele istorice, dar dacă ele au fost demolate şi s-au construit blocurile comuniste nu au ce reabilita. Oradea a fost ajutată şi de geografie, şi de patrimoniu şi de alte contexte. Nu există nişte secrete deosebite”, a declarat Bolojan, conform Agerpres
In replica, europarlamentarul Dragos Benea a spus ca nu crede intr-o Romanie cu doua viteze:
“Ilie Bolojan rămâne acelaşi om de administrație lucid şi fair-play: într-adevăr, locuitorii Transilvaniei, îndeosebi cei din zona de vest a României, sunt moştenitorii privilegiați ai unei realități istorico-geografice care face ca Viena sau Budapesta să fie mult mai apropiate & mai familiare decât Bacăul sau Iaşul.
Evoluția respectivei regiuni este, prin urmare, direct corelată realității menționate, iar dl. Bolojan are meritul de repune în drepturi această stare de fapt.
Am mai spus-o şi cu alte ocazii: nu cred într-o Românie cu două viteze, a cărei dezvoltare se opreşte pe linia Carpaților, vechea graniță a Imperiului Habsburgic.
Tocmai in considerarea aceste realități, actuala guvernare trebuie să facă o prioritate din conectarea prin autostradă a Moldovei cu vestul țării, iar A13 Bacău – Oneşti – Braşov este singurul proiect fezabil în acest sens. Altfel, coeziunea e doar o vorbă goală.
Eu ştiu că Moldova a fost campioana atragerii de fonduri europene în perioada 2007-2013, cu un grad de absorbție de aprox. 90 la sută din totalul alocat. De asemenea, județul Bacău este primul în regiune la atragerea de fonduri europene în cadrul bugetar multianual 2014 – 2020, cu 1000 euro/locuitor fonduri concret absorbite.
Dincolo de propaganda găunoasă care face eforturi să identifice vinovați politici ptr. subdezvoltarea istorică a Moldovei, trebuie să constatăm justețea observațiilor lui Ilie Bolojan, dar şi faptul că dezvoltarea regiunii noastre depinde, în mod fundamental, de investițiile în infrastructură pe care actuala guvernare e obligată să le facă în această parte de țară.” a spus eurodeputatul Dragoș Benea