Un avion Blue Air de pe ruta Bacau-Catania a aterizat la Palermo, din cauza vremii nefavorabile

0

O aeronava a companiei aeriene Blue Air, care circula pe ruta Bacau-Catania, a aterizat in Palermo, Sicilia, din cauza vremii nefavorabile.

„Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, zborul Blue Air 0B2945 care a decolat, astăzi, de la Bacău cu destinația Catania a fost nevoit să realizeze o oprire pe aeroportul de rezervă Palermo, unde cei 126 de pasageri și cei 6 membri ai echipajului au aterizat în siguranță.

Cauza exactă în urma căreia aeronava Boeing 737 a fost nevoită să-și întrerupă cursa a fost, în principal, vântul puternic în rafale cu fenomenul de forfecare, cât și turbulențele severe în apropierea aeroportului.

Imediat după încheierea acestor fenomene meteo, aeronava și-a continuat zborul cu destinația Catania, unde a preluat pasagerii zborului de retur Catania – Bacău.

Totodată, ca urmare a diverselor interpretări în presă cu privire la aterizarea zborului 0B2945 Bacău – Catania, compania Blue Air se vede nevoită să puncteze următoarele aspecte extrem de importante:

– în niciun moment zborului, siguranța pasagerilor și a echipajului nu a fost pusă în pericol.
– aeronava nu a fost și nu a declarat aterizare de urgență / stare de urgență / situație de urgență.
– apropierea în vederea aterizării la Catania s-a desfășurat conform procedurilor standard, fără nicio deviere, iar comandantul, experimentând condițiile meteo nefavorabile, a decis întreruperea procedurii de aterizare și redirecționarea spre aeroportul de rezervă Palermo.
– aeronava este în stare tehnică optimă pentru zbor și nu a experimentat niciun fel de defect tehnic sau de altă natură în timpul zborului sau al aterizării. În acest moment, aeronava este în cursă, cu pasagerii care aveau cursă de la Catania spre Bacău.

– se arata intr-un comunicat al companiei aeriene.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.