Unitatea siderurgică ArcelorMittal Hunedoara, care și-a oprit definitiv producția în toamna acestui an, a semnat un acord de principiu cu UMB Steel, firmă controlată de antreprenorul Dorinel Umbrărescu, pentru vânzarea tuturor activelor deținute. Tranzacția, anunțată printr-un raport curent transmis Bursa de Valori București, are o valoare totală de 12,5 milioane de euro, la care se adaugă TVA, și include atât bunuri mobile și imobile, cât și transferul unor datorii aferente, inclusiv obligații de mediu, anunta economica.net
Decizia a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 14 din 29 decembrie 2025, iar finalizarea tranzacției rămâne condiționată de semnarea documentelor definitive, aprobarea Adunării Generale a Acționarilor, obținerea autorizațiilor de reglementare și îndeplinirea formalităților de mediu. Vânzarea vine pe fondul opririi permanente a activităților de producție de la Hunedoara, măsură aprobată de acționari în 17 octombrie 2025, după ce fabrica fusese deja închisă în luna septembrie.
La jumătatea lunii octombrie, grupul ArcelorMittal a confirmat că nu mai există premise pentru reluarea sustenabilă a producției la Hunedoara, în contextul unor condiții economice considerate nefavorabile. Oficialii companiei au invocat costurile foarte ridicate ale energiei electrice și presiunea importurilor ieftine din afara Uniunii Europene, arătând că reluarea activității fără o justificare financiară solidă ar fi fost riscantă pentru angajați și pentru celelalte părți implicate.
Combinatul siderurgic Hunedoara a fost privatizat în 2003, după un amplu proces de restructurare început în anii ’90, care a redus numărul de angajați de la aproape 20.000 în 1991 la circa 2.500 în 2004, când uzinele au fost preluate de grupul ArcelorMittal. Achiziția activelor de la Hunedoara vine după ce, în decembrie 2024, familia Umbrărescu a cumpărat și activele fostului combinat siderurgic Oțelu Roșu, într-o tranzacție de aproximativ 140 de milioane de lei, consolidându-și astfel poziția în industria metalurgică din România.


foarte bine sa cumpere toate fabricile,este un exemplu pt toata tara de seriozitate si munca