Ultima ora! Cine sunt functionarii anchetati de DNA Bacau, in dosarul achizitiilor umflate de la caminul de batrani

6

Marti, 16 ianuarie, procurorii din cadrul Serviciului teritorial Bacău al Direcției Naționale Anticorupție au desfășurat cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2022-2023 de către funcționari publici din instituții publice din municipiul Bacău, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziții publice. Perchezitiile au vizat caminul de batrani aflat in subordinea Primariei Bacau, scoala Constantin Platon si s-au mai cerut alte documente de la Primaria Bacau.

La data de 16 ianuarie 2024, în urma obținerii autorizărilor legale din partea instanței competente, au fost demarate percheziții domiciliare în șase locații situate pe teritoriul municipiului Bacău. Dintre acestea, trei sunt sediile unor instituții publice, iar restul reprezintă domiciliile unor persoane fizice.

Miercuri, 17 ianuarie, procurorii DNA Bacau au transmis un comunicat de presa cu persoanele pentru care s-a inceput urmarirea penala.

Redam integral comunicatul DNA Bacau:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 14/VIII/3 din 16 ianuarie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

  1. DIACONU EUSEBIU – IANCU, în calitate de consilier în cadrul Consiliului Local Bacău la momentul faptelor și în prezent,
  2. ILIE DIANA, care a deținut funcția de șef Serviciu Tineret și Informare Cetățeni în cadrul Primăriei Municipiului Bacău la data infracțiunilor și în prezent,
  3. DIMOFTE MAGDA, fost director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău și actual director al aceleiași instituții,
  4. BONDALICI GABRIELA, contabil șef al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău la data faptelor și în prezent,
  5. GHERVASE ANDREEA MONICA, inspector de specialitate administrație publică și responsabil achiziții în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău la momentul infracțiunilor și în prezent,
  6. TANȚOȘ IULIAN MIHAI, consilier administrație publică și responsabil achiziții în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău la data faptelor,
  7. BOSTAN SORIN, fost și actual director al Școlii Gimnaziale ”Constantin Platon” Bacău,
  8. CEAUȘU MĂRIOARA – CORNELIA, administrator al Grădiniței cu program prelungit nr. 33, parte a Școlii Gimnaziale ”Constantin Platon” Bacău în perioada faptelor și în prezent,
  9. I.V.R., reprezentant legal al S.C. ORION MOB S.R.L.,
  10. M. M. și M. A., reprezentanți legali ai S.C. CASA DECOR ONLINE S.R.L,
  11. S.C. ORION MOB S.R.L.,
  12. S.C. RALDIA DISTRIB S.R.L, și
  13. S.C. CASA DECOR ONLINE S.R.L.
  14. A. A., persoană fizică fără calitate specială.



în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea, în formă simplă și continuată, a unor infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, forma participației penale fiind autoratul, instigarea respectiv complicitatea.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La începutul anului 2022, suspecții Diaconu Eusebiu – Iancu, Ilie Diana și I. V. R., ar fi constituit o grupare infracțională, sprijinită de către suspecții Dimofte Magda și Bostan Sorin, ce ar fi acționat în mod coordonat până în luna decembrie 2023, în scopul fraudării procedurilor de achiziții publice și obținerea unor foloase necuvenite de către membrii grupului.

În contextul menționat mai sus, suspectul Diaconu Eusebiu – Iancu, în calitate de consilier în cadrul Consiliului Local Bacău, la diferite intervale de timp și în interesul grupului, ar fi promovat direct sau indirect, mai multe proiecte de hotărâri în cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru asigurarea fondurilor necesare Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău și Școlii Gimnaziale ”Constantin Platon” Bacău, instituții publice “selectate” de membrii grupării pentru a fi implicate în activitatea infracțională.

După alocarea fondurilor, suspecții Dimofte Magda și Bostan Sorin, beneficiind și de ajutorul celorlalți suspecți, cu încălcarea prevederilor legale (fără o consultare efectivă a ofertelor de preț de pe platforma SEAP și prin acceptarea ofertelor de preț cu o valoare mult mai mare inserate pe platformă) ar fi încheiat cu S.C. Orion Mob S.R.L., S.C. Raldia Distrib S.R.L. și S.C. Casa Decor Online S.R.L., controlate de oamenii de afaceri menționați mai sus, mai multe contracte de achiziții publice. Aceste demersuri ar fi avut ca finalitate prejudicierea bugetului de stat cu suma de 1.178.611 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru societățile respective.

În cauză au fost dispuse mai multe măsuri asiguratorii, fiind indisponibilizate efectiv active ce aparțin suspecților cercetați până la concurența integrală a prejudiciului adus bugetului de stat, respectiv bunuri imobile (case și terenuri) precum și sumele de bani identificate și existente în conturile bancare deschise la diferite instituții financiare.

Suspecților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

6 comentarii

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.