Primaria Bacau : „Neconformitățile semnalate în articolele de presă au fost, în parte, deja soluționate. Toate cheltuielile necesare pentru aceste operațiuni vor fi suportate de partea în culpă”

2

După seria de articole publicate de Bacau.net (aici si aici ) privind blocajele de pe șantierul pasarelei din Parcul Cancicov – proiect evaluat la aproape 7 milioane de euro și marcat de întârzieri, erori de proiectare și sancțiuni aplicate de Inspectoratul de Stat în Construcții – Primăria Bacău transmite oficial că lucrările la Traseul Tineretului nu sunt oprite.

Municipalitatea afirmă că neconformitățile semnalate de presa și constatate de ISC fac parte dintr-un proces tehnic normal, iar o parte dintre ele ar fi deja remediate:

Lucrările la Traseul tineretului nu sunt sistate. Neconformitățile semnalate în articolele de presă au fost, în parte, deja soluționate și gestionarea lor reprezintă o etapă firească în derularea unui proiect. Subliniem că identificarea acestor neconformități demonstrează un control riguros, parte a efortului Primăriei de a ne asigura că toate investițiile se realizează conform și corect.

Reiterăm faptul că ajustările tehnice aflate în desfășurare, cum ar fi reglarea hobanelor și a sistemului antiseismic, fac parte din procesul normal de execuție, adaptat pe parcursul lucrărilor. Toate cheltuielile necesare pentru aceste operațiuni vor fi suportate de partea în culpă, ca în orice contract de antrepriză lucrări. Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca investițiile Primăriei să se finalizeze la timp și în deplină legalitate.” se arata intr-un comunicat transmis de Primaria Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok


2 comentarii

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.