Primăria municipiului Bacău a preluat oficial clădirea Hotel Central, după câștigarea definitivă în instanță a litigiului. Primarul a transmis că instituția a intrat deja în posesia imobilului și a prezentat imagini din interior: „Am reușit! După 4 ani de luptă, am recuperat pentru comunitatea noastră Hotel Central. Astăzi am luat cheile și am intrat”, a declarat edilul Viziteu
Clădirea, aflată într-o stare avansată de degradare, a fost blocată ani la rând de dispute juridice, iar intervențiile nu au putut fi realizate până la clarificarea situației în instanță.

Investiție de 100 milioane lei pentru reabilitare
Fondurile provin dintr-un credit aprobat la începutul anului 2026, iar proiectul este considerat unul dintre cele mai importante pentru revitalizarea centrului orașului.
De la Athenee Palace la simbol al orașului
Hotelul Central, cunoscut inițial sub numele de „Athénée Palace”, a fost construit în perioada interbelică și a reprezentat un punct important al vieții sociale din Bacău.
După naționalizarea din 1950, clădirea a funcționat sub denumirea de Hotel Central, fiind legată de activitatea Teatrul Bacovia. După 1990, imobilul a fost privatizat și a intrat treptat în degradare.
Recuperarea clădirii deschide perspectiva readucerii în circuitul public a unui reper istoric al municipiului, cu potențial cultural și economic.


Felicitari,asa sa faceti si cu stadionul