Consiliul Local Bacău a aprobat creditul de 55 de milioane de euro propus de primarul Viziteu

8

Proiectul privind contractarea unui nou împrumut extern de 55 de milioane de euro a fost aprobat vineri, 16 ianuarie, de Consiliul Local Bacău. Inițiativa primarului Lucian Viziteu, reluată după respingerea din luna decembrie, a întrunit de această dată voturile necesare, permițând municipalității să majoreze plafonul creditului extern.


Voturi pentru : 12 (USR-FD cu sprijinul AUR,PSD) impotriva: 7(PNL,PER,PMP,Partidul Verde) – 19 consilieri au participat la vot


Prin acest proiect, Primăria Bacău a modificat Hotărârea Consiliului Local nr. 179/2023, majorând plafonul creditului extern de la aproximativ 26 de milioane de euro la circa 81 de milioane de euro. Suplimentarea de până la 55 de milioane de euro urmează să fie contractată de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. În urma aprobării, nivelul total al împrumuturilor contractate de municipiu în mai puțin de trei ani ajunge la peste 120 de milioane de euro.

Potrivit documentației aprobate de consilierii locali, fondurile sunt destinate finanțării și cofinanțării unor investiții în educație, regenerare urbană și infrastructură. Lista include reabilitarea și modernizarea mai multor unități de învățământ, printre care Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național „Ferdinand I”, Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” și Școala Gimnazială „Alecu Russo”, precum și modernizarea Teatrului Municipal „George Bacovia” și a Parcului Gherăiești.

8 comentarii

  1. Îmi este groază de faptul că Bacaul a mai fost indatorat incă o dată de acest Primar inconstient de incompetența de care dă dovadă.
    Mai rău este că majoritatea consilierilor locali gandesc la fel.

  2. usr si gasca de hoti au inglodat orasul in datorii pe zeci de ani,nu vom sti niciodata pe ce se vor duce acesti bani,e evident o mascarada,hotel central-asa zis teatrul bacovia nici nu e al primariei,cum sa-l renoveze pe banii acestia?nici nu ati citit proiectul

  3. voi cand va luati case,masini sau renovati nu faceti credite?de unde sa aiba orasul atatia bani?toti vrem stadioane,parcuri,strazi..dar de unde bani ?

  4. O întrebare: renumitul Consiliul local nu are reprezentanți din toate partidele?Iar dacă da voi postacii de serviciu sunteți votanții extratereștrilor? Ipocriților!

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.