Presedinta CJ Bacau : Activitatea CJ Bacău continuă prin adoptarea de decizii, elaborarea și aprobarea documentelor necesare activității curente, dar și prin desfășurarea unei noi runde de audiențe

1
pravat cj bacau
Cristina Pravat – CJ Bacau

Într-o declarație transmisă la finalul unei zile de lucru, președinta Consiliul Județean Bacău, Cristina Breahna‑Pravăț, a subliniat că activitatea instituției continuă fără sincope, cu accent pe decizii administrative, documente necesare funcționării curente și dialog direct cu cetățenii. Potrivit acesteia, audiențele desfășurate au scos la iveală probleme sociale, dificultăți legate de alimentarea cu apă, disfuncționalități din sistemul de sănătate și aspecte ce țin de serviciile publice, fiecare caz fiind analizat din perspectiva soluțiilor legale și administrative disponibile.

În același context, președinta CJ Bacău a făcut precizări privind informațiile apărute în spațiul public despre anchete aflate în desfășurare, afirmând că își menține poziția de respect față de lege și instituțiile statului și că stabilirea eventualelor responsabilități aparține exclusiv instanțelor de judecată:

Activitatea Consiliului Județean Bacău a continuat și astăzi, prin adoptarea de decizii, elaborarea și aprobarea documentelor necesare activității curente, dar și prin desfășurarea unei noi runde de audiențe. A fost o zi intensă, cu numeroase situații concrete care reflectă, încă o dată, diversitatea problemelor cu care se confruntă cetățenii județului nostru. În cadrul audiențelor, au fost semnalate dificultăți sociale, deficiențe în alimentarea cu apă curentă din unele localități, probleme din sistemul de sănătate, precum și aspecte ce țin de funcționarea serviciilor publice. Fiecare caz a venit cu o poveste, cu îngrijorări legitime și cu așteptarea firească de a fi ascultat și de a primi soluții. De aceea, am tratat fiecare situație cu seriozitate, analizând opțiunile legale și administrative pentru a identifica și implementa măsuri concrete, nu promisiuni.

Mergem înainte, cu aceeași asumare, cu aceeași empatie! Pentru județul Bacău și pentru toți cei care mi-au acordat încrederea lor!

P.S. În contextul informațiilor apărute, astăzi, în spațiul public, privind anchetele demarate la nivelul CJ Bacău, doresc să le transmit, tuturor băcăuanilor, două lucruri: Am fost și voi rămâne un om vertical, chiar și atunci când acest lucru incomodează. Voi continua să pun principiile, oamenii și interesul public mai presus de orice alt calcul menit a-mi aduce confortul sau alte categorii de avantaje! Cred în lege, în adevăr și în instituții care funcționează corect. Vinovățiile nu se stabilesc în spațiul public, ci în și de către instanță.” a transmis presedinta CJ Bacau, Cristina Breahna-Pravat

1 comentariu

  1. Cine se scuză se acuză iar de stabilit vinovăția sau nu în spațiul public avem tot dreptul să o facem și noi cetățenii care vă plătim(exorbitant)de zeci de ani beneficiile voastre. Măcar dați impresia că vă puneți cenușă pe creștet de, cine știe dacă aveți soarta a madamei Petreasca?

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.