Preotul Penitenciarului Bacău, prins când introducea în unitate telefoane pentru deţinuţi, arestat pentru 29 de zile

0

Preotul Penitenciarului Bacău reţinut, vineri, după ce a fost prins cu patru telefoane mobile, pe care urma să le dea unor deţinuţi, a fost arestat preventiv, sâmbătă după-amiază, de Tribunalul Bacău.

balan, preot penitenciar okLa propunerea procurorului de caz, magistraţii Tribunalul Bacău au emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele preotului de la Penitenciarul Bacău, precum şi pe numele altor patru persoane cercetate în acest caz, fiind vorba despre un agent de la unitatea de detenţie, doi deţinuţi şi o rudă a unuia dintre aceştia.

„În cursul zilei de astăzi (n.r.-sâmbătă) instanţa a admis cererile formulate de procuror astfel încât au fost emise mandate de arestare preventivă pe numele preotului Penitenciarului Bacău şi a altor patru persoane. Acestea din urmă au primit mandate de reţinere în cursul nopţii trecute, după audierile făcute de procurorul de caz”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului Tribunalului Bacău, Felix Bănilă.

Decizia instanţei nu este defintivă, fiind atacată cu recurs de către cele cinci persoane arestate preventiv.

Preotul Penitenciarului Bacău a fost prins, vineri dimineaţă, cu patru telefoane mobile, pe care urma să le dea unor deţinuţi, acesta fiind dus la audieri în urma unor percheziţii la unitatea de detenţie, la locuinţa acestuia şi la alte adrese, potrivit unor surse judiciare.

Sursa: mediafax.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.