„Pasaport pentru vacanta” – De 1 iunie, la Serviciul de Pasapoarte Bacau vor functiona doua ghisee pentru copii

0


Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului „PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ”.

Astfel, la 1 Iunie, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Bacău va prelua cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori, două stații de lucru fiind special dedicate acestui eveniment. Programul de lucru cu publicul – pentru primirea cerererilor de eliberare a pașaportului pentru minori – va fi în intervalul orar 08:30 – 16:30.

Minorii se pot prezenta singuri (în cazul în care au vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă.

Reamintim celor care vor solicita depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor pentru minori să consulte pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro, pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv chitanța de plată a contravalorii pașaportului.

Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare. Mai multe detalii aici.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.