Ministrul Transporturilor: Autostrada A7 Bacău–Pașcani va fi finalizată până la 31 august

2

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat că tronsonul Autostrăzii A7 dintre Bacău și Pașcani va fi finalizat până la sfârșitul lunii august 2026, în urma discuțiilor purtate cu constructorul. Declarația vine în contextul dezbaterilor privind termenele asumate pentru marile proiecte de infrastructură din Moldova.

„Pe A7, după discuția pe care am avut-o cu constructorul, închidem la finalul lunii august tot tronsonul până la Pașcani”, a declarat ministrul Transporturilor.

Acesta a respins și scenariile privind o eventuală pierdere a fondurilor, precizând că finanțarea pentru acest sector nu este bazată exclusiv pe granturi europene: „Nu se pierd bani, așa cum spune toată lumea. Acolo sunt bani din împrumut, nu sunt bani din grant”.

Anunțul este relevant pentru județul Bacău, întrucât finalizarea acestui tronson ar asigura continuitatea circulației pe autostradă spre nordul Moldovei și ar conecta direct zona la viitoarele sectoare aflate în execuție.

La nivel național, Ministerul Transporturilor estimează deschiderea a aproximativ 250 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres până la finalul anului, în funcție de ritmul de lucru al constructorilor și de alocările bugetare.

2 comentarii

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.