Judecatorul Sorin Curpan, suspendat de CSM. Magistratul a luat-o pe urmele „avocatului” Botomei, fiind trimis in judecata de procurori

0

Acolitul lui Vasile Botomei, judecatorul Sorin Curpan, a fost suspendat din functie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), in baza unei decizii din 4 iunie. Hotararea de suspendare luata de CSM vine pe fondul punerii in miscare a actiunii penale impotriva magistratului bacauan, acesta fiind trimis in judecata alaturi de Botomei intr-un dosar vizand organizarea, in mod ilegal, a concursului de admitere in „Baroul Bacau – UNBR”, un barou paralel infiintat de Vasile Botomei si sustinut de judecatorul Curpan.

sorin curpan - judecatorJudecatorul, care prin statura pozitiei sale a girat baroul infiintat de Vasile Botomei, a fost confruntat cu mai multe parti vatamate, din confruntari reiesind – conform procurorilor – faptul ca cei doi inculpati (Botomei & Curpan) i-au dus de nas pe pretendentii la postura de avocat. Unele din „victimele” celor doi nu au cunoscut, pe deplin, implicatiile sustinerii examenului de admitere la baroul infiintat de Botomei, conform inscrisurilor din dosar. Pe de alta parte,  unii din pretendentii la avocatura au lasat de inteles ca erau la curent cu natura dubioasa a baroului constituit de avocatul Vasile Botomei, insa n-au avut retineri in a se prezenta la examenele de admitere in barou organizate de acesta cu complicitatea judecatorului Sorin Curpan.

Trimiterea in judecata a magistratului a antrenat suspendarea sa din functie. In data de 4 iunie sectia judecatori a CSM a decis suspendarea lui Curpan, care a fost deja inlocuit in completele in care figura la Judecatoria Bacau. In 5 iunie, Curtea de Apel Bacau a decis mentinerea, pentru inca 30 de zile, a starii de arest preventiv a lui Vasile Botomei, acesta aflandu-se in arest de o luna.

CSM -  decizie Sorin CurpanConform rechizitoriului din „dosarul Curpan”, cei doi s-au laudat cu „avocatii” plamaditi in baza examenelor de admitere in Baroul Bacau – UNBR. De retinut e cazul uneia dintre partile vatamate, Andreea Filip – Chirila, care dupa ce a promovat examenul de admitere in baroul amintit a fost prezentata de Curpan, cu titulatura „avocat la Baroul Bacau”, conducerii Universitatii „George Bacovia”, dar si unor cadre didactice de  la Facultatea de Drept ce functioneaza in universitate.

In prima parte a lui mai, Vasile Botomei a fost retinut de procurori, primind un mandat de arestare pentru 29 de zile din partea Curtii de Apel Bacau. Acesta a fost reconfirmat de Curtea Suprema, care a respins recursul lui Botomei. Procurorii au retinut ca acesta practica meseria de avocat fara drept,  reprezentand in instanta, in mai multe cazuri, diversi justitiabili fara a avea calitatea de avocat. In acest context, Baroul Bacau, reprezentat de avocatul Gigi Nucu Candet, s-a constituit parte civila impotriva inculpatului Vasile Botomei, cerand daune morale de 100.000 euro.

Procurorii au inregistrat la dosar inscrisuri furnizate de 13 persoane, fiecare din acestea dand sume importante de bani “tandemului” Botomei – Curpan in vederea obtinerii calitatii de avocat, prin sustinerea unor simulacre de examinari organizate sub atenta supervizare a judecatorului bacauan. Fiecare din cele 13 persoane i-au dat lui Botomei sume de 2000 lei si peste pentru a participa la examinare si a accede, astfel, in “Baroul Bacau”, dobandind fictiva calitate de avocat.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.