Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău anunță o schimbare în dosarul de corupție de la ARR Bacau, care vizează sistemul de examinare pentru șoferii profesioniști. După ce inițial fusese plasat în arest la domiciliu, inspectorul Autorității Rutiere Române – Agenția Teritorială Bacău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Decizia a fost luată de judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Bacău, care au admis contestația formulată de procurori. Astfel, inculpatul D.A.G., cercetat pentru luare de mită, va fi cercetat în stare de arest preventiv.
Dosarul vizează un mecanism de corupție desfășurat, potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2025 – aprilie 2026. Procurorii susțin că inspectorul ARR, împreună cu un instructor auto, ar fi condiționat promovarea examenelor practice pentru obținerea atestatului de șofer profesionist de plata unor sume de bani.
Mita ar fi fost colectată înainte de probele practice, iar candidații care plăteau erau identificați prin semne distinctive și promovați, indiferent de nivelul de pregătire. Sumele ar fi crescut de la 1.000 lei în 2025 la 1.500 lei în 2026 pentru promovare, iar pentru urgentarea eliberării atestatului se mai percepea o taxă neoficială de până la 350 lei.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat bani, telefoane și documente considerate relevante pentru dosar, inclusiv aproximativ 13.000 de euro, sumă pusă sub sechestru.
În acest moment, cercetările continuă, procurorii urmărind să stabilească toate circumstanțele și eventualele persoane implicate în acest sistem.

