Podul de pe DN12A, de la Ciobănuș, prăbușit în dimineața zilei de 23 septembrie 2026, urma oricum să fie înlocuit cu o construcție nouă. Procedurile pentru noul pod au început cu mult înainte de incident, prima licitație fiind lansată încă din vara anului 2024.
După anularea primei proceduri, CNAIR, prin DRDP Iași, a reluat achiziția în martie 2025. Noua licitație, cu o valoare estimată de peste 18 milioane de lei fără TVA, nu este încă finalizată, deși șase ofertanți au intrat în competiție.
Potrivit informațiilor Bacau.net, procedura se apropie acum de final, iar constructorul noului pod ar putea fi desemnat până la sfârșitul lunii octombrie, dacă nu apar noi întârzieri sau contestații.
Incidentul care a dus la prăbușirea podului s-a produs miercuri, 23 septembrie. Un ansamblu rutier care transporta un utilaj de foraj folosit pentru lucrări în zonă, la o biserică, traversase podul la deplasarea spre punctul de lucru. La întoarcere, semiremorca ar fi agățat structura metalică a podului, care a cedat. Autovehiculul a rămas prins în structura avariată, iar traficul pe DN12A a fost blocat. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
Podul avea deja o restricție de masă de 7,5 tone din cauza degradării.

Prima licitație pentru noul pod a fost lansată în 2024, dar a fost anulată
Înlocuirea podului de la Ciobănuș nu este un proiect apărut după accidentul din septembrie 2026.
Prima licitație pentru „Proiectare și Execuție lucrări pentru obiectivul Pod DN 12A km 71+592, județul Bacău” a fost publicată la 17 iulie 2024. Valoarea estimată era de 17.187.169,98 lei fără TVA. Procedura a ajuns până în etapa de evaluare financiară, însă ulterior a fost anulată.
CNAIR a reluat achiziția în anul următor. A doua licitație a fost publicată pe 10 martie 2025, sub numărul CN1078695, iar valoarea estimată a contractului a crescut la 18.159.205,03 lei fără TVA. Termenul pentru depunerea ofertelor a fost 11 aprilie 2025.
Documentația prevede o durată totală a contractului de 14 luni, dintre care șase luni pentru proiectare și opt luni pentru execuția lucrărilor. Asistența tehnică trebuie asigurată pe întreaga perioadă de execuție.
Procedura a rămas însă în evaluare mult timp după depunerea ofertelor. Documentele analizate de Bacau.net confirmă derularea îndelungată a achiziției, însă nu precizează oficial un motiv pentru această durată.
Potrivit surselor Bacau.net, întârzierea licitației ar putea fi explicată prin lipsa fondurilor, pe fondul reducerii alocărilor pentru Ministerul Transporturilor în timpul Guvernului Bolojan.

Șase ofertanți vor să construiască noul pod de la Ciobănuș
La procedura lansată în martie 2025 au fost depuse șase oferte, individuale sau în asociere.
- PROIECT CFDP SRL, ofertant lider, cu Zohir 84 Cons Construct, Constan Construct, Valuro Proiect SRL, Euromis HR, Complet Rutier HD și Royal CDV G2 SRL.
- CONFER GROUP SRL Onești, ofertant lider, împreună cu Consis Proiect.
- MULTIPLAND, lider al asocierii cu POD-PROIECT și DACIA FABER SRL. În ofertă mai apar RC Geoproiect, Prometer M&G SRL, Electric-Inst și Atlas.
- STRĂZI CONCEPT (firma care detine utilajul care a traversat podul) , lider al asocierii cu NV Construct și Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi. Sunt declarați și subcontractanți precum Expertus, DTG Alfa, Quantum Instal și Infrasoiltest.
- SC BITIONFOR CONSTRUCȚII SRL, lider al asocierii cu DREFIG LST, Infranova Soluții Tehnice în Construcții și Planexe Design. În ofertă apare și Geo-Tech în calitate de subcontractant.
- DEMO-IDIL CONSTRUCT SRL, lider al asocierii cu S.C. Troia Premium Construct SRL și Roads Design. În documentația ofertei mai apar SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania, Aquacon Proiect, SXA Expert Proiect Consult, TQM Management și Expertus.
Contractul va fi atribuit după criteriul „cel mai bun raport calitate-preț”. Componenta financiară are o pondere de 40%, iar experiența managerului de proiect reprezintă 15% din punctaj.
CJSU a stabilit măsuri de urgență după prăbușirea podului
După incidentul din 23 septembrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a aprobat primele măsuri pentru gestionarea situației, iar planul a fost actualizat pe 26 septembrie.
Printre măsurile stabilite se numără dezafectarea și îndepărtarea suprastructurii podului din albia râului Trotuș, refacerea traversării, amenajarea unui drum tehnologic și instalarea unui pod provizoriu.
Drumul tehnologic va fi folosit pentru lucrările de îndepărtare a podului prăbușit, pentru intervențiile necesare construirii noului pod și pentru asigurarea traficului greu în zonă.
Pentru traficul ușor, autoritățile lucrează la amenajarea traseului prin drumurile sătești Pârâul Podului și Fundul Străjii, pe o lungime de aproximativ doi kilometri.

Dragoș Benea: podul metalic provizoriu ar urma să fie montat în jurul datei de 20 octombrie
Europarlamentarul Dragoș Benea s-a deplasat în zona Ciobănuș împreună cu deputații Vasile Budacă și Lucian Bogdănel și cu administratorul public al județului Bacău, Valentin Palea. Potrivit acestuia, lucrările la drumul tehnologic ar urma să înceapă luni, 28 septembrie, iar amenajarea ar putea fi realizată într-un interval de aproximativ o săptămână.
„Printre măsurile suplimentare care s-au identificat se numără amenajarea unui «drum tehnologic» care va deservi atât traficul greu din zonă, cât și lucrările de îndepărtare a podului prăbușit, respectiv de construire a noului pod pe DN12A. Acest drum provizoriu e preconizat să fie executat în aproximativ o săptămână, începând de luni, 28 septembrie„, a transmis Dragoș Benea.
Consiliul Județean Bacău ar urma să sprijine financiar administrația locală din Asău pentru aceste lucrări.
În paralel, DRDP Iași pregătește instalarea unui pod metalic provizoriu peste Trotuș.
„În jur de 20 octombrie, conform angajamentului asumat de directorul Mugurel Laicu, șeful DRDP Iași, să avem instalat podul metalic, iar în aproximativ o săptămână să fie amenajat drumul tehnologic destinat traficului greu și intervențiilor în caz de viitoare situații de urgență„, a precizat europarlamentarul.

SURSE: constructorul noului pod ar putea fi desemnat până la finalul lunii octombrie
În timp ce autoritățile lucrează la soluțiile provizorii, licitația pentru podul definitiv continuă.
Potrivit surselor Bacau.net, evaluarea celor șase oferte se apropie de final, iar desemnarea câștigătorului ar putea avea loc până la sfârșitul lunii octombrie.
Documentația tehnică arăta încă de atunci că podul existent se afla într-o stare tehnică gravă. Expertiza menționa coroziunea structurii metalice, degradarea betonului și faptul că vechea clasă de încărcare nu mai corespundea cerințelor actuale pentru un drum național.
Podul vechi fusese construit în jurul anului 1930 și avea o lungime totală de aproximativ 65,1 metri. Partea carosabilă avea numai 5 metri lățime, iar suprastructura era alcătuită din două grinzi metalice cu zăbrele.
Expertiza îl încadra în clasa tehnică V, „stare tehnică critică”, și recomanda construirea unui pod nou.

Cum va arăta noul pod de la Ciobănuș
Studiul de fezabilitate prevede demolarea completă a podului existent și construirea unei structuri noi pe același amplasament.
Varianta recomandată de proiectant este realizarea unui pod cu suprastructură din grinzi prefabricate precomprimate din beton armat. Soluția a fost aleasă în principal pentru costul mai redus și pentru tehnologia de execuție mai simplă.
Noul pod va avea o lungime totală de aproximativ 62,53 metri, inclusiv zidurile întoarse.
Lățimea totală a noii suprastructuri va fi de 11,50 metri. Partea carosabilă va avea 8 metri, la care se adaugă două benzi laterale de câte 0,50 metri pentru amplasarea parapetului direcțional și două trotuare de câte un metru.
Suprastructura va fi realizată din grinzi prefabricate, peste care va fi turnată o placă de beton armat.
Infrastructura va cuprinde două culee masive din beton armat și două pile lamelare, tot din beton armat. Fundațiile pilelor vor fi protejate împotriva afuierilor.
Vor fi refăcute și rampele de acces la pod, racordarea la DN12A, sistemul rutier, hidroizolația, parapetele direcționale și pietonale și sistemul de evacuare a apelor.
Albia Trotușului va fi curățată, profilată și calibrată în zona podului pe o lungime de aproximativ 110 metri.
Studiul de fezabilitate estimează pentru execuția efectivă a noului pod o perioadă de opt luni, după finalizarea proiectării.
Astfel, chiar dacă prăbușirea din 23 septembrie a transformat situația într-o urgență, proiectul podului definitiv era deja pregătit de mai mulți ani. Studiul de fezabilitate este finalizat, soluția tehnică este stabilită, iar șase oferte pentru proiectare și execuție sunt deja depuse. Următorul pas major este desemnarea constructorului, etapă care, potrivit informațiilor Bacau.net, ar putea fi finalizată în cursul lunii octombrie.


