Dragos Stefan, prezentat oficial candidat AUR pentru Primaria Bacau

2

Organizatia AUR Bacau si-a prezentat oficial candidatul AUR pentru municipiul Bacau in persoana lui Dragos Stefan. Dragoș Ștefan a fost viceprimar în perioada 2016 – 2020 din partea ALDE și consilier local în mandatul 2020 – 2024 din partea partidului PMP.

De peste trei decenii Bacăul, este condus de partidul-stat, partidul comasat, PSD și PNL care au alternat la conducere. În toți acești ani, niciodată nu au lăsat din mână adevăratele pârghii ale puterii. Între 2016 și 2020, când nu au avut încotro și au trebuit să mă accepte ca viceprimar al Bacăului, am atras fonduri europene de 58 milioane euro. Ei scot capul acum din birourile unde au stat ascunși și spun că au coborât între oameni. Prin asta se demască fără să își dea seama, arătându-și adevărata față: ei cred că politicienii sunt mai presus de oameni, sunt mai presus de cei care i-au ales! E timpul să îi trimitem acasă.

Și tot ei vin acum în fața dumneavoastră cu tot felul de proiecte megalomanice, cele mai multe fără șanse de realizare sau care pot fi realizate, dar cu costuri care ar fi o nouă piatră de moară la gâtul bugetului local, al fiecăruia dintre noi care își plătește taxele și impozitele. Eu, în calitate de candidat AUR la Primăria municipiului Bacău, văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Cea a cetățeanului veșnic neglijat, veșnic la coada priorităților celor puternici. Orașul trebuie refăcut începând din cartiere! În toate cartierele, blocurile vechi au numeroase probleme: țevi care inundă subsolurile, ghene insalubre lângă locuri de joacă, lucrări stradale făcute prost și lăsate așa. Abia după ce se rezolvă problemele oamenilor care locuiesc în cartierele mai vechi se pot demara proiectele megalomanice cu care se laudă ceilalți candidați. Puterea politicienilor care sunt astăzi la putere este în funcțiile de care țin cu dinții. Puterea noastră stă în vot. AUR nu este nici pe departe un ”partid extremist”, așa cum ne etichetează cei care se tem de noi, ci un partid care vrea dezvoltarea Bacăului și a României” a transmis Dragos Stefan

La Consiliul Judetean Bacau, AUR se va prezenta la alegerile locale din 9 iunie cu Gelu Margina.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 comentarii

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.