Dosarul bancherilor, alte nume: Sotia lui Damian Draghici, notarul Paula Rosenberg, suspectata de anchetatori

2

mascati_1Nouăzeci de persoane sunt aduse joi pentru a fi audiaţi de procuroii DIICOT. Printre acestea se află şi şapte directori de agenţii bancare. În dosar apar şi numele unor persoane care se află în Top 300 Cei mai bogaţi români.

Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi şi responsabili ATE Bank sunt cercetaţi de DIICOT în cazul fraudelor bancare, potrivit unor surse judiciare citate de Capital.ro.

Patru notari sunt suspectaţi ca fiind implicaţi în frauda bancară. Printre aceştia se numără şi soţia lui Damian Drăghici- Paula Rosenberg, susţin surse din rândul anchetatorilor.

Cea mai mare parte a fraudei a fost înregistrată la banca BRD. Sunt vizate sucursalele BRD Dorobanţi, Unirii, dar şi sediul central, susţin surse din rândul anchetatorilor. Cea dea doua bancă implicată este Volksbank.

Printre oamenii de afaeri suspecţi în dosarul fraudei bancare de 85 de milioane de euro se numără Marius Locic, şi Vasile şi Dumitru Creştin, potrivit anchetatorilor.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează joi un număr de 48 de perchezitii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 58 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor.

Potrivit anchetatorilor, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către şapte învinuiţi având calitatea de directori generali/ directori comerciali ai unităţilor bancare, prin coordonarea procedurii de selecţie a firmelor, avizare pentru risc şi de aprobare a creditelor deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale, dar şi de către 6 funcţionari din cadrul unităţilor bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.

Acesta este cel de al doilea lot dus la audieri. Alte zece persoane acuzate în dosarul grupării Stan-Ruse, cunoscut sub numele „Dosarul Bancherilor”care a înşelat mai multe bănci, vor fi cercetate în arest preventiv. Curtea de Apel Bucureşti a mai dispus pe 20 noiembrie emiterea a cinci noi mandate de arestare şi menţinerea în detenţie a altor cinci din cele şase persoane arestate de tribunal.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 comentarii

  1. DAMIAN DRAGHICI ESTE ESCROC INTERNATIONAL DE ACOMITE FRAUDE PE ORCE TERITORIU IN STIL MAFIOT ARE RELATI GEBLAGA SOTIA SA IMPLICATA IMPREUNA CU PAULA ACTUALA SOTIE ALUI DRAGHICI EL SENATOR A PAREA CA EL NU ESTE IMPLICAT DAR ESTE COMPLICE LA TEPE SE PRICEPE IMENSE DE MARI CIT SI CU IRANIANU CARE DRAGHICI COMITE FARA FRICA DE DUMNEZEU ARE ARTA MUZICI MASCATA IN SPATELE MUZICI AVETI DEA FACE CU CEL MARE CRIMINAL ESCROC IN A INSELA UN GLOP PAMINTESC

  2. DAMIAN DRAGHICI ARE SPATE PE TATA BLAGA SI PROCURORU PONTA BLATURI SPAGI DE A FACE CE VREA E BAZAT CA NIMENI NU UT UN INFRACTOR DIPLOMAT CALIFICAT ARTIST PROFESIONIST MODERATORU SOTIEI LUI LA INFRACTIUNI IN CARE MANINCA SI BLAGA SI PONTA SI CEI CARE I LASA LIBERI PE ACESTI VIERMI CUNOSCUTPOATE FACE NIMIC DAMIAN DRAGHICI PREMIU GRAMY I SA DAT DE FOSTU SOCRU CARE ERA LA MINISTRU DE FINANTE IN AMERICA SA DIVORTEZE DE ACEST INFRACTOR CARE SOTIA ACAUTAT SA IL AJUTE SI EL A TRASO IN TEAPA CU UN MILION DE DOLARI ` ASA SA F

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.