Studenții vor beneficia de subvenție din partea statului pentru plata chiriilor

0

Ministerul Educației a lansat în consultare publică metodologia de acordare a subvențiilor pentru cazarea studenților în căminele universităților de stat și pentru cei care locuiesc cu chirie. Proiectul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. La începutul anului universitar, studenții trebuie să informeze în scris universitatea la care sunt înscriși pentru a beneficia de subvenția pentru chirie, atașând o copie a contractului de închiriere și dovada înregistrării acestuia la Direcția de Taxe și Impozite Locale.

Proiectul prevede și alte noutăți, precum subvenții pentru studenții din categorii speciale, inclusiv cei cu dizabilități, din familii monoparentale, orfani, cei proveniți din centre de plasament și copiii personalului didactic. De asemenea, vor fi acordate subvenții pentru mesele studenților în cantinele universitare.

Fondurile neutilizate în cadrul unui an universitar vor fi reportate pentru anul următor. Beneficiarii subvențiilor pentru cazare și masă includ studenții înregistrați la forma de învățământ cu frecvență, finanțați de la buget, la licență, master și doctorat; copiii personalului didactic, studenții proveniți din familii monoparentale sau cu părinți decedați; cei din centrele de plasament, studenții străini bursieri ai statului român și studenții cu dizabilități.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.