Deputatul PSD de Bacău Lucian Bogdănel susține introducerea uniformelor școlare: „Le văd nu ca pe o obligație, ci ca pe o necesitate”

2

Deputatul PSD de Bacău Lucian Bogdănel se declară în favoarea introducerii uniformelor școlare, în contextul dezbaterilor și protestelor anunțate de organizațiile elevilor. Parlamentarul consideră că uniforma ar putea reduce diferențele vizibile dintre elevi, ar contribui la creșterea siguranței în școli și ar întări sentimentul de apartenență la comunitatea școlară.

Bogdănel susține că măsura ar putea limita situațiile de bullying bazate pe diferențele socio-economice dintre familii și ar permite identificarea mai ușoară a elevilor în incinta unităților de învățământ. Deputatul critică totodată poziția asociațiilor de elevi, despre care afirmă că au abordat subiectul în principal din perspectiva protestului, fără a analiza suficient eventualele efecte pozitive ale uniformelor.

„Văd introducerea uniformelor şcolare nu ca pe o obligație, ci ca pe o necesitate. Uniformele sunt pur şi simplu necesare din câteva considerente pe care nu le putem trece cu vederea, în ciuda tuturor neajunsurilor pe care, în ochii unora, le-ar putea presupune adoptarea acestui cod vestimentar. Întâi de toate, ele ar fi utile în tentativa, tot mai dificilă, de eliminare a fenomenului de bullying şcolar pe considerente socio-economice. Elevii nu ar mai face diferențieri discriminatorii; statutul economic al familiilor din care provin ar conta mai puțin spre deloc, iar copiii din familii cu posibilități modeste nu s-ar mai simți marginalizați sau chiar victime ale deriziunii celorlalți.

Mai apoi, dar nu mai puțin important, ar contribui substanțial la siguranța elevilor care pot fi mult mai uşor identificați de personalul şcolar şi, astfel, deosebiți de non-elevi. În plus, ar responsabiliza suplimentar personalul şcolar care ar fi pus în situația de a nu mai invoca faptul că elevii nu au putut fi observați, strecurându-se nevăzuți în afara perimetrului şcolar.

Un al treilea argument în sprijinul introducerii uniformelor ar ține, în opinia mea, de cultivarea sentimentului apartenenței: în lumea tot mai atomizată şi alienată în care trăim, ideea de a aparține aceluiaşi grup, în cadrul unei entități educaționale, nu poate fi altfel decât benefică. O şcoală mai incluzivă, în care barierele sociale sunt estompate, ajută la formarea elevilor în spiritul acceptării şi coeziunii.

Vocile care susțin că în spatele inițiativei de introducere a uniformelor s-ar afla, de fapt, interese financiare oculte nu reuşesc să argumenteze suficient de pertinent de ce adoptarea codului vestimentar menționat ar fi o greşeală. Faptul că uniformele ar fi realizate în baza unor contracte publice încredințate unor „croitori” mai mult sau mai puțin politici nu reprezintă un contra-argument valid împotriva uniformelor. Cântărind, prudent, plusurile şi minusurile, cred că introducerea uniformelor ar aduce mai degrabă plusuri: nu neapărat calității procesului educațional în sine, cât interacțiunilor dintre elevi şi coeziunii de grup.

Mă aşteptam ca asociațiile de elevi să aprofundeze acest subiect nu doar dintr-o perspectivă unilaterală, subordonată ideii de protest, ci analizând ceva mai amănunțit implicațiile pozitive presupuse de adoptarea uniformelor şcolare. Din păcate, şi ăsta pare a fi un simptom al vremurilor pe care le trăim, asociațiile de elevi doar au reprodus – mimetic – mesajul ce anunță proteste față de o măsură care, odată implementată, ar îmbunătăți considerabil siguranța în şcoli

P.S. Într-o cheie ironică a mimetismului despre care am vorbit, elevii au ales să protesteze împotriva uniformelor îmbrăcând, ca semn distinctiv al protestului, tot un soi de uniformă – tricoul negru.” a transmis deputatul social-democrat de Bacau, Lucian Bogdanel

2 comentarii

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.