Uniformele obligatorii ajung la votul decisiv. Elevii din Bacău sunt chemați să protesteze îmbrăcați în negru

3

Introducerea uniformei școlare obligatorii a stârnit reacții în rândul organizațiilor de elevi, după ce proiectul legislativ a trecut de Senat și urmează să ajungă la votul decisiv din Camera Deputaților. Consiliul Național al Elevilor contestă măsura și susține că reprezentanții elevilor nu au fost consultați înainte de adoptarea proiectului în prima cameră a Parlamentului.

Protestul ajunge și în județul Bacău. Consiliul Județean al Elevilor Bacău îi îndeamnă pe elevi să vină luni, 28 septembrie, îmbrăcați în negru la școală, ca semn de opoziție față de introducerea uniformei obligatorii și față de modul în care a fost luată decizia.

În comunicatul transmis redacției Bacau.net, reprezentanții elevilor cer Camerei Deputaților să respingă proiectul și susțin că probleme precum diferențele sociale, bullying-ul sau disciplina din școli nu pot fi rezolvate prin obligativitatea unei ținute identice.

„Doar fiind uniți putem produce o schimbare. Dacă fiecare dintre noi se limitează la a gândi că nu își dorește adoptarea acestei propuneri legislative, fără să își exprime punctul de vedere, va fi foarte greu să vedem o schimbare reală în sistemul educațional sau în modul în care sunt adoptate acte normative care afectează milioane de elevi, mai ales atunci când lipsește o consultare reală a celor vizați. De aceea, îi îndemnăm pe elevii din județul Bacău și din întreaga țară să reflecteze asupra efectelor pe care o asemenea măsură le-ar putea avea și să își exprime punctul de vedere în modul pe care îl consideră potrivit, indiferent dacă aleg sau nu să se alăture acestui demers.

Pe 28 septembrie alegem să purtăm aceeași culoare pentru a ne apăra dreptul de a alege pe viitor. Negrul va fi un semn de solidaritate asumat voluntar. Fiecare elev poate participa în propriul stil, cu hainele pe care le are deja, inclusiv prin purtarea unui singur articol vestimentar negru. Solicităm Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, să respingă propunerea privind introducerea uniformei școlare obligatorii și să asigure consultarea reală a elevilor ” declară președinte Consiliul Județean al Elevilor Bacău, domnul Tudor-Mihail Pascu

3 comentarii

  1. Uniforma obligatorie! Nu parada modei in scoli! Decolteuri, fuste scurte, blugi rupti sau cu turul pana la genunchi! Elevul vrea respect, dar ofera???? Si tinuta este tot o forma de respect! Din pacate asta este „trendul”…..sa folosesc un termen al tinerilor din ziua de azi! Exista ROI al scolilor si se poate stipula ca uniforrma este obligatorie!!!! Respecti ROI, intri in scoala, nu….nu intri si ai absent! In timpul liber poti merge cum vrei pe strada!

  2. Educația primită în cei6-7 din familie își face simțită prezența și în această situație(ca și în multe altele),cu alte cuvinte peștele de la cap se împute convingeți părinții.A protesta cică este un drept(în democrație)dar a persista în îndărătnicie și prostie nu vă ajută în viitor!

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.