Cumnatul lui Stavarache vrea afară din pușcărie. Marius Stănilă a contestat condamnarea pronunțată de Curtea de Apel

0


Condamnat definitiv, pe 14 mai, la un an și patru luni de închisoare, fostul director comercial al CET – Marius Stănilă – a apelat a doua zi sentința pronunțată de Curtea de Apel Bacău, solicitând suspendarea executării pedepsei. Cumnatul primarului Stavarache a depus, de asemenea, o contestație în anulare cerând desființarea sentinței dată de Curtea de Apel, sub pretextul că aceasta ar conține mai multe elemente de nelegalitate.

stanila contestatie anulareLa termenul de luni, 19 mai, Curtea de Apel, instanța învestită cu judecarea solicitărilor lui Stănilă, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării pedepsei. Contestatarul a fost obligat la plata a 300 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Avocatul lui Stănilă a susținut că trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut în baza Art. 247 Cod Penal, în timp ce condamnarea s-a realizat în temeiul Art. 246 – abuzul în serviciu. Avocatul Antoniu Obancia a pretins că presupusa schimbare a încadrării judiciare nu a făcut obiectul unei discuții în instanță, cerând pe cale de consecință repunerea cauzei pe rol.

Contestația în anulare urmează a fi judecată pe 10 iunie, Stănilă aflându-se, conform propriului avocat, în stare de arest. Fostul director comercial al CET Bacău a fost condamnat pe 14 mai la un an și patru luni de închisoare cu executare. Curtea de Apel Bacău a redus pedeapsa pronunțată de instanța de fond (Judecătoria Bacău), care în toamna anului trecut îl condamnase pe Marius Stănilă la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Dosarul lucrat de DNA Bacău a pornit de la șantajul exercitat de directorul comercial al CET asupra Asociației Sportive Selena Motor Sport (astăzi desființată), Stănilă condiționând furnizarea energiei electrice către pista de karting din Bacau de stoparea mai multor anchete publicate, în urmă cu ani de zile, de cotidianul Desteptarea, si care vizau contractele dubioase in care furnizorul de agent termic CET SA fusese angrenat de cumnatul primarului Stavarache.

„Instanţa constată că faptele inculpatului prezintă pericol social concret  ridicat pentru valorile ocrotite de art.194 alin.1 C.pen., anume manifestarea nestingherită  a libertăţii spirituale a persoanei, precum şi pentru acelea proteguite de art.247 C.pen., anume desfăşurarea relaţiilor/atribuţiilor de serviciu cu bună-credinţă şi în scopul legal pentru care au fost edictate, precum şi exercitarea unor drepturi în mod liber, neîngrădit şi nediscriminatoriu de către orice beneficiar al serviciilor prestate de un funcţionar public”, se preciza în motivarea sentinței pronunțate de Judecătoria Bacău în toamna lui 2013 (citește mai multe AICI). 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.