Averea lui Romeo Stavarache rămâne sub sechestru

0

Procurorii DNA au pus sechestru pe averea primarului municipiului Bacău, Romeo Stavarache, arestat preventiv pentru presupuse fapte de corupţie. Măsura a fost contestată de edil la Curtea de Apel Bacău, dar a fost respinsă. Stavarache a fost arestat preventiv la 1 iulie, după o decizie a Curții de Apel Bacău, acesta fiind acuzat că a primit mită peste 2,3 milioane de lei de la patru oameni de afaceri.

Prin măsura asiguratorie, procurorii urmăresc recuperarea sumei de 2,39 milioane de lei pe care se presupune că edilul băcăuan ar fi primit-o drept mită, în cazul în care instanţa îl va găsi vinovat pe acesta de faptele de corupţie de care este acuzat. Potrivit DNA, primarul Bacăului a fost reţinut pentru cinci infracţiuni de luare de mită, Liviu Goian a fost reţinut pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, iar Liviu Vasile Cenuşă pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită. În perioada 2008 – 2011, Stavarache a cerut şi primit de la patru oameni de afaceri, direct sau prin intermediul celor doi coinculpați, mai multe sume de bani (citește mai multe AICI).

Procurorii au instituit măsura sechestrului în condițiile în care prin mai multe acte notariale Stavarache a trecut pe numele soției mai multe bunuri imobile. Edilul a contestat măsura, susținând – prin intermediul avocaților săi – că trecerea imobilelor pe numele soției ar avea ca scop facilitarea contractării unui credit bancar de către propria societate, Prod Cresus, în contextul unei perioade economice dificile traversată de firmă. Sechestrul asigurătorvizează mai multe loturi de terenuri și corpuri de clădiri situate în municipiul Bacău, pe strada Mihai Eminescu nr. 1. 

Alături de coinculpații Goian și Cenușă, Stavarache a fost plasat în arest preventiv, pentru 30 de zile, la data de 1 iulie, în baza unei decizii dată de Curtea de Apel Bacău și menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins – pe 9 iulie – contestațiile formulate de cei 3 inculpați. Aceștia au solicitat Curții Supreme eliberarea sub control judiciar.

Declarația de avere și interese depusă de Stavarache în 2014 arată că acesta a înregistrat venituri de 48.000 de lei aferente funcției de primar, dar și aproape 36.000 euro, indemnizația de la Comitetul Regiunilor (Consiliul Uniunii Europene). El a mai obținut venituri de 2700 lei, constând în dividende plătite de Prod Cresus. Soția primarului, Ana Maria Stavarache, a înregistrat în 2013 venituri în cuantum de 17.000 lei, din postura de administrator al societății Prod Cresus.

Societatea la care Stavarache figurează acționar, alături de soție, a încheiat anul 2013 cu un profit net de peste 68.000 lei, cel mai mare contabilizat de Prod Cresus în ultimii 4 ani. Cifra de afaceri a firmei s-a ridicat la peste 2,7 milioane lei, cea mai mare din ultimii 5 ani.

*Sursă foto: Ferma Politică

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.