Zoo Park România s-a deschis astăzi la Bacău. Peste 50 de animale exotice îi așteaptă pe vizitatori până pe 23 august

0

Zoo Park România și-a deschis porțile sâmbătă, 8 august 2026, la Bacău, iar băcăuanii sunt așteptați începând cu ora 10:00 să descopere peste 50 de animale exotice. Parcul este amenajat pe strada Pictor Theodor Aman, în proximitatea terenurilor de tenis CSS Bacău(stadion), și va putea fi vizitat până pe 23 august.

zoo park
zoo park

Începând de astăzi, familiile din Bacău pot vedea de aproape elefanți, pinguini Humboldt, zebre, canguri, bizoni, aligatori, dromaderi, lame, maimuțe, ponei, măgăruși și o broască țestoasă uriașă.

Una dintre principalele atracții este posibilitatea ca cei mici să hrănească un elefant. Zoo Park România promovează această experiență ca fiind unică în țară. Caravana a trecut în această vară și prin alte orașe din România, printre care Suceava și Iași.

Programul Zoo Park Bacău și prețul biletelor

În weekend și în zilele de sărbătoare, programul este între orele 10:00 și 20:00, iar de luni până vineri parcul poate fi vizitat între 14:00 și 20:00.

Un bilet pentru adulți costă 60 de lei, iar pentru copiii cu vârste între 2 și 16 ani prețul este de 40 de lei. Copiii sub 2 ani au acces gratuit. Biletele pot fi cumpărate direct de la intrare, fără rezervare.

Pe lângă zona cu animale, cei mici au acces la tobogane gonflabile incluse în prețul biletului. Plimbările cu poneii costă 20 de lei, iar hrana destinată animalelor poate fi cumpărată separat.

Reprezentanții Zoo Park precizează că animalele beneficiază de îngrijire veterinară și că nu sunt organizate spectacole sau numere de dresaj.

Zoo Park România rămâne la Bacău până duminică, 23 august.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.