Ziua Veteranilor, marcata in Bacau. Prefect: „Suntem chemați să-i cinstim pe veterani pe deplin încredințați că ei sunt expresia vie a spiritului de sacrificiu al acestui popor”

0

Ziua Veteranilor de Razboi a fost marcata, vineri, in Municipiul Bacau. La ceremonie au participat prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel si subprefectii Tudorita Lungu si Narcis Jitaru:

Marcăm, la 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război în amintirea Înaltului Decret prin care regele Carol I instituia, în 1902 (în urmă cu 120 de ani), la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență, titlul de „veteran de război”, onorându-i astfel pe ostașii care au luptat în acest război.

Acum, ca și atunci, suntem chemați să-i cinstim pe veterani pe deplin încredințați că ei sunt expresia vie a spiritului de sacrificiu al acestui popor și al idealului său de neatârnare, aspirație care i-a călăuzit destinul istoric în vitregitul secol XIX. Să nu uităm că totul a început cu un război, 1877-1878, în urma căruia România și-a dobândit independența, afirmându-se ca stat suveran, de sine stătător în Europa. În imediata vecinătate a fruntariilor țării, se desfășoară astăzi un primejdios și nejustificat război de anexare, prin care un stat agresor – Federația Rusă – urmărește să submineze ireversibil suveranitatea Ucrainei, lichidându-i independența și răpindu-i părți importante din teritoriul național, în numele unor pretexte care pălesc în fața vărsării nejustificate de sânge și a crizei umanitare cauzate de acest inutil conflict militar. Războiul nu a fost și nu poate fi o soluție în Europa secolului XXI, dar PACEA rămâne acel ideal sacru pentru salvgardarea căruia trebuie să fim tot timpul pregătiți, gata să înfruntăm orice scenariu posibil.” a declarat prefectul Bogdanel

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.