Ziua Pompierilor, sarbatorita la ISUJ Bacau. 174 de ani în care pompierii militari români își duc misiunile în slujba semenilor, sub deviza „Curaj și Devotament”

0

Aniversată în fiecare an la data de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria naţională – lupta purtată cu 174 de ani în urmă, pe Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă mișcarea revoluţionară de la 1848.

În timpul luptei din Dealul Spirii, pompierii au dovedit vitejie, curaj şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare.

Pentru comemorarea eroilor pompieri căzuți în luptă, a fost ridicat, în anul 1901, Monumentul Eroilor Pompieri din București, pe soclul căruia stă scris cu litere de bronz: „Luptătorilor de la 13 septembrie 1848, poporul român recunoscător”.

Tradiţiile pompierilor români înscriu şi alte fapte memorabile de curaj, cum ar fi participarea la Războiul de Independenţă sau apărarea vieţii şi bunurilor, pe timpul bombardamentelor din cele două războaie mondiale.

Pentru a celebra această zi, care stă la baza identităţii instituţionale, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă vor organiza o serie de evenimente menite să cinstească curajul, gloria şi istoria îndelungată a armei pompierilor. Astfel, la nivel național, vor avea loc ceremonii militare şi religioase, depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele ridicate în cinstea eroilor pompieri, dar și alte tipuri de activități cum ar fi: exerciţii şi aplicaţii demonstrative, ziua porților deschise în toate subunitățile de pompieri, organizarea unor puncte mobile de informare preventivă, prezentarea tehnicii de intervenţie utilizată în misiunile specifice, competiţii sportive, expoziţii, precum şi alte acțiuni dedicate publicului larg.

Astăzi se împlinesc 174 de ani în care pompierii militari români își duc misiunile în slujba semenilor, sub deviza „Curaj și Devotament”.

Comunicat de presa


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.