La 3 aprilie se împlinesc 164 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica semna, “Legiuirea pentru reformarea Corpului Slujitorilor în Corp de Jandarmi”. Legea aprobată, constituie actul de naştere al acestei Arme care i-a dat statut juridic, i-a definit atribuţiile, principiile de organizare şi funcţionare, constituind fundamentul teoriei şi practicii de-a lungul existenţei sale.
Încă de la înfiinţare, Jandarmeria a fost considerată o armă de elită „fiindcă Jandarmeria cu toate structurile este privită ca un corp din cele mai alese”, desprinzându-se clar scopul pentru care a fost creată „acela de a priveghea siguranţa publică, ţinerea unei bune rânduieli, ducerea la îndeplinire a legilor”.
Joi,3 aprilie, de la ora 14:00, Gruparea de Jandarmi Bacau a marcat aceasta sarbatoare prin diverse activitati. Ziua Jandarmeriei a fost sarbatorita in Piata Tricolorului. Au fost prezentate materiale specifice si tehnica din dotarea jandarmilor, au avut loc exercitii demonstrative cu caini de serviciu precum si exercitii de coborare in rapel de pe cladire, executate de jandarmi din cadrul subunitatii de actiuni speciale.
[nggallery id=103]