„ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR” la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău – 18 mai


În data de 18 mai 2022, la nivel mondial se serbează „Ziua Internațională a Muzeelor”. Tema pentru anul 2022 este ”The Power of Museums” (Puterea Muzeelor). Muzeele ca locuri unice de descoperire, ne învață despre trecut și ne deschid mintea către idei noi – doi pași esențiali în construirea unui viitor mai bun. Pe 18 mai 2022 se dorește explorarea potențialului muzeelor ​​de a aduce schimbări pozitive în comunitățile locale prin trei obiective:

• Puterea dezvoltării durabile: muzeele sunt parteneri strategici în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite. În calitate de actori cheie în comunitățile locale, ele contribuie la o mare varietate de obiective, care includ diseminarea informațiilor științifice legate de provocările de mediu.

• Puterea inovației în ceea ce privește digitalizarea și accesibilitatea: muzeele au devenit locuri inovatoare în care noile tehnologii pot fi dezvoltate și aplicate în viața de zi cu zi. Inovația digitală poate face muzeele mai accesibile și mai atractive, ajutând publicul să înțeleagă concepte complexe și nuanțate.

• Puterea construirii comunității prin educație: prin colecțiile și programele sale, muzeele creează o rețea socială care este esențială în construirea comunității. Prin susținerea valorilor democratice și oferind tuturor oportunități de învățare pe tot parcursul vieții, ele contribuie la formarea unei societăți civile informate și educate.

 Cu acest prilej,Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău vă invită să vizitați gratuit expozițiile deschise către public la următoarele subunități ale sale: Muzeul de Științele Naturii, Vivariu și Observatorul Astronomic „Victor Anestin”.

La Muzeul de Științele Naturii sunt deschise expozițiile permanente: „Păduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, „O lume dispărută”, „Împreună cu băcăuanii din 1958”, expozițiile temporare: „Mirodeniile – poveşti cu gust”, „In memoriam Constantin Măzăreanu (1941-2005)”, „Superorganismul – viaţa secretă a furnicilor”, „Personalităţi băcăuane –Conf. Univ. dr. Cătălin-Petre Rang”, „Exponatul lunii – presura galbenă(Emberiza citrinella)”, „Valoarea cărții – Astronomia” și fotoexpoziția itinerantă „Florile Dobrogei Continentale”. De asemenea, o plimbare în sera muzeului şi în grădina senzorială amenajată recent în aer liber, va fi prilej de relaxare, o ocazie de a vedea specii de plante interesante și de a afla detalii privind biologia lor.

O vizită la Vivariu vă oferă posibilitatea să observați animale vii. Astfel, puteți accesa informații științifice și puteți afla lucruri interesante despre specii exotice și autohtone de pești, amfibieni, reptile și păsări. Puteţi afla informaţii legate de valorificarea cânepei de-a lungul timpului, vizitând  expoziţia „Cânepa – trecut, prezent şi viitor”. Exponatul lunii mai la Vivariu Bacău este peruşul Bourke (Neopsephotus bourkii). De asemenea, vizitatorii pot admira exponatele din cadrul expoziției de tarantule vii “The Taranterra Project”.

Oferta culturală a subunităţii Observatorul Astronomic „Victor Anestin” cuprinde expoziţia permanentă „Universul de la Pământ la stele”, cu următoarele teme:  „Sistemul solar”, „Astronautica”, „Grupuri stelare”, „Evoluţie stelară”, „Forma şi evoluţia Universului” şi expoziţia temporară: „Luna – o călătorie în timp”.

Programul de vizitare este:

  • Muzeul de Științele Naturii: 800 – 1600
  • Vivariu: 900 – 1700
  • Observatorul Astronomic „Victor Anestin”: 800 – 1600

Ne puteţi contacta la:

  • Telefon 0234/512006 – Muzeul de Științele Naturii
  • Telefon 0234/ 535 564 – Vivariu
  • Telefon 0234/513724 – Observatorul Astronomic

Puteţi accesa paginile de Facebook:

  • https://www.facebook.com/complexulmuzealionborceabacau/
  • https://www.facebook.com/people/Muzeul-de-Stiintele-Naturii-Bacau/100057064525720/

Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti-ne si pe Google News
Articolul precedentPatru cetateni din Bangladesh, prinsi de ITM Bacau lucrand fara forme legale. Firma a fost amendata
Articolul urmatorCod galben in judetul Bacau

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.