Zilele Municipiului Bacău ar urma să fie organizate în perioada 2-4 octombrie 2026, pe Insula de Agrement, potrivit unui proiect inițiat de primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu. Documentul prevede alocarea a 661.060 de lei, fără TVA, din bugetul local pentru concerte, scenotehnică, activități pentru copii, jocuri, promovare și alte cheltuieli. Proiectul urmează să intre la vot în Consiliul Local Bacău luni, 31 august.
Proiectul de hotărâre a fost întocmit pe 25 august și prevede organizarea evenimentului timp de trei zile, între 2 și 4 octombrie, pe Insula de Agrement din Bacău.
Dacă va fi aprobat de consilierii locali, municipalitatea va pune la dispoziție din bugetul local suma de aproape 800.000 lei cu tot cu TVA.
Peste 370.000 de lei pentru artiști și prezentatori
Cea mai mare parte a bugetului este destinată programului artistic. Pentru „servicii artistice” sunt prevăzuți 370.400 de lei, dintre care 364.400 de lei pentru prestații ale artiștilor locali și naționali și pentru prezentatori.
Proiectul nu precizează, în această etapă, numele artiștilor care ar urma să urce pe scenă.
Alți 6.000 de lei sunt prevăzuți pentru spectacole cu animatori și personaje costumate destinate copiilor.
Pentru scenă, sonorizare, lumini, ecran LED și personalul tehnic este estimat un buget de 166.000 de lei. Suma include, potrivit anexei, și cazarea, masa, diurna scenotehniștilor și paza pentru cele trei zile ale evenimentului.
Tobogane, carusele și jocuri pentru copii
Municipalitatea propune și 28.000 de lei pentru servicii de divertisment. Din această sumă, 18.000 de lei ar urma să fie cheltuiți pentru castele gonflabile și tobogane cu acces gratuit, iar 10.000 de lei pentru carusele, trenulețe și alte echipamente de agrement pentru copii.
Alți 20.000 de lei sunt prevăzuți pentru jocuri interactive din lemn, precum Jenga, șah, Connect 4, domino sau labirinturi.
Pentru materialele necesare atelierelor, concursurilor și competițiilor sunt alocați 10.000 de lei, iar pentru promovare, bannere, diplome, medalii și tricouri pentru voluntari și coordonatori, 10.660 de lei.
56.000 de lei pentru protocol, autorizații și drepturi de autor
În buget mai apar 56.000 de lei la capitolul „Alte cheltuieli”. Dintre aceștia, 16.000 de lei sunt prevăzuți pentru servicii de catering, cazare, recepție și protocol pentru o conferință cu invitați.
Alți 40.000 de lei sunt destinați autorizațiilor, măsurilor de siguranță și drepturilor de autor datorate pentru organizarea evenimentului. Bugetul total ajunge astfel la 661.060 de lei, fără TVA.
Insula de Agrement va fi împărțită în mai multe zone
Conform proiectului, evenimentele vor fi distribuite în mai multe zone tematice pe Insula de Agrement: zona de concerte, Orășelul copiilor, zona sportivă, zona de prezentare a instituțiilor publice, zona pentru tineri și zona expozițională.
O zonă separată va fi rezervată meșteșugarilor și producătorilor artizanali. Primăria precizează că nu vor fi acceptate produsele de serie sau industriale care nu se încadrează în specificul acestei zone. Potrivit referatului de aprobare, pe parcursul celor trei zile sunt planificate concerte cu artiști locali și naționali, muzică tradițională și folclorică, muzică pop și clasică, spectacole de divertisment, competiții sportive, expoziții și activități pentru copii și tineri. Accesul publicului la activitățile evenimentului este prevăzut ca fiind gratuit.
Proiectul pentru organizarea Zilelor Municipiului Bacău 2026 urmează să fie supus votului Consiliului Local luni, 31 august. În cazul aprobării, manifestările vor avea loc între 2 și 4 octombrie, pe Insula de Agrement.



Numa cate 8 miliarde fara numar viziteu aduce falimentul la bacau cine vine primar in 2028 poate sa se spele pe cap
bani aruncati,nu mai era austeritate?