Zilele Bacaului au loc weekendul viitor. Ce artisti vor urca pe scena

2

În perioada 4-6 octombrie, locuitorii Bacăului sunt invitați să sărbătorească 616 ani de la atestarea documentară a orașului printr-o serie de evenimente speciale. Festivitățile – Zilele Bacaului 2024 – vor avea loc în centrul orașului, având ca punct central scena amplasată în Piața Tricolorului, unde vor avea loc concerte dedicate tuturor gusturilor muzicale.

O premieră pentru acest an o reprezintă zona de animație din Pasajul Revoluției, destinată copiilor, unde aceștia se vor bucura de spectacole de street dance, numere de magie și activități oferite de animatori și artiști locali aflați la început de drum.

Pe lângă divertismentul destinat celor mici, sunt organizate și activități sportive și concursuri de recreere pentru toate vârstele. De asemenea, publicul va putea asista la concerte de muzică militară și clasică, spectacole de divertisment, precum și la expoziții de lucrări artistice și plastice.

Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără Tania Turtureanu & Band, Vasilica Tătaru, Ansamblul Busuiocul, Cornelia și Lupu Rednic, Florin Chilian, Eva Timuș și Lidia Buble.

Programul detaliat al evenimentelor, inclusiv orele și locațiile, va fi publicat în curând, iar zona de mâncare va fi amplasată lângă Casa de Cultură.

2 COMENTARII

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.