ZIDART „aduce” la viață poetul George Bacovia într-o pictură murală spectaculoasă la Bac-Fest

0

Cu ocazia împlinirii a 142 ani de la nașterea poetului George Bacovia, pe 17 septembrie, în cadrul Bac-Fest va fi inaugurată o pictură murală specială, realizată de artistul plastic Bogdan Scutaru, venit tocmai din Danemarca, pentru a oferi băcăuanilor un alt Bacovia.

Pictura se va afla pe strada Banca Națională, la câțiva pași de Casa Bacovia și a fost realizată cu sprijin financiar a Consiliului Județean Bacău și cu ajutorul ZIDART – Street Art Festival.

Pentru prima dată în Bacău, lucrarea va putea fi scanată cu ajutorul unei aplicații, prin care băcăuanii vor putea trăi o experiență unică cu ajutorul tehnologiei Realitatea Augmentată.

De asemenea, special pentru această ocazie, cunoscutul jurnalist și scriitor Vasile Ernu, specialist în artă urbană și mare iubitor de Bacovia, va fi prezent pentru a vorbi despre rolul acestor picturi murale în șlefuirea identității unui oraș.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.