La data de 15 iulie a.c., polițiștii rutieri din Bacău, împreună cu cei din cadrul Poliției Locale au desfășurat o acțiune în municipiu pentru prevenirea și combaterea abaterilor comise de bicicliști.
În cadrul activității au fost legitimate peste 90 de persoane, îndeosebi bicicliști, cărora le-au fost prezentate regulile de circulație care li se aplică.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 80 de sancțiuni contravenționale, dintre care 66 au fost adresate bicicliștilor. Totodată, pentru 3 conducători auto a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-le reținute permisele de conducere.

