Zeci de băcăuani s-au trezit cu „datorii fantomă” către Primărie. Decizii de impunere eronate pentru amenzi, impozite achitate și imobile vândute de ani de zile

8

Zeci de băcăuani s-au trezit cu „datorii fantomă” către Primărie

Mai mulți băcăuani acuză Primăria Municipiului Bacău că a trimis decizii de impunere greșite, prin care au fost notificați că au datorii către bugetul local — deși sumele respective fuseseră achitate de mult timp sau chiar vizau bunuri vândute cu ani în urmă.

Situația a fost semnalată si pe grupul de Facebook „Orașul Bacău”, unde tot mai mulți cetățeni povestesc experiențe similare. O locatară scrie că s-a trezit cu o amendă de rovinietă din 2023, deși avea chitanța plății și între timp își vânduse mașina:

M-am trezit anul acesta, la impozit, cu o amendă de rovinietă din 2023 – achitată, bineînțeles (dețin chitanța) și mașina vândută la începutul lui 2024. Nu mi s-ar fi eliberat certificatul fiscal dacă figuram cu amenzi sau impozite neplătite. Mai aveam și o amendă din 2019, la fel achitată, dar pentru care nu mai am chitanța. (…) Suntem sufocați de taxe, dacă ajungem să le plătim de două ori, chiar o luăm razna.

Comentariile altor utilizatori confirmă că nu este un caz izolat.

Anonymous member 627: „Pățită. Eu m-am trezit cu amendă din 2003 și una din 2013, în total 440 lei. Nu am fost niciodată anunțat și nici nu-mi amintesc să fi luat vreo amendă. Mi-au pus proprire pe cont fără să fiu informat.”

Gabriela Vlasa: „Cred că este o practică. Am avut aceeași experiență.”

Constantin Bucurel: „Și mie mi-a venit să plătesc ceva din 2016. Impozit și penalizări de întârziere pentru un venit din despăgubiri. Eu nu am primit în viața mea despăgubiri și nu mai locuiesc în țară din 2011.”

Sosa Elena: „Plătesc toate taxele odată și mă trezesc cu salubritatea neplătită. Noroc că am avut chitanța.”

Unii băcăuani recomandă folosirea platformei Ghișeul.ro, unde plățile și istoricul rămân înregistrați digital, spre deosebire de chitanțele tipărite care se pot deteriora în timp.

Caz concret: decizie de impunere și titlu executoriu pentru un apartament vândut acum patru ani

Un cetățean din Bacău, care și-a vândut apartamentul în anul 2021, s-a trezit recent cu mai multe documente oficiale emise de Primărie — printre care o decizie de impunere și un titlu executoriu. Dacă plicurile nu ajungeau la destinatar, acesta risca să se trezească cu conturile blocate pentru o datorie inexistentă.

Conform actelor primite, bărbatul figura cu datorii de aproape 1.800 de lei, reprezentând impozit pe clădire, taxă de salubritate și penalități de întârziere. După ce a mers la Direcția de Taxe și Impozite, angajații au recunoscut eroarea și au corectat situația, însă nu au putut explica cum este posibil ca un apartament vândut de patru ani să figureze simultan în evidențele fiscale pe numele a două persoane — iar datoriile să fie atribuite celei greșite, desi toate taxele pe apartament erau achitate.

Contract de 100.000 de euro pentru trimiterea deciziilor fiscale

Primăria Municipiului Bacău a scos recent la licitație un contract în valoare de 420.000 lei + TVA (aproximativ 100.000 euro) pentru tipărirea și expedierea deciziilor de impunere privind taxele și impozitele locale.

Documentația prevede servicii complete – de la generarea documentelor fiscale până la livrarea lor prin poștă către contribuabili. Autoritățile locale susțin că această cheltuială este necesară pentru „transmiterea corectă și la timp” a deciziilor către zeci de mii de băcăuani.

Contractul, care acoperă tipărirea și distribuirea deciziilor pentru 30.000 de persoane, a fost câștigat de compania Zipper Services din Cluj.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok


8 comentarii

  1. Am patit fix la fel,am mers la taxe si impozite..bineinteles cozi,tichete,programari..faceti online ..asteapta raspuns 1 luna,,bataie de joc!!!

  2. se sterg taxele la smekeri folosinduse de metoda aplicarii platii in sistem a platii dar fara a exista o chitanta, Sau muta datoriile pe numele altor persoane sa poate scoate fircal, verificati daca fostii / actuali consilieri , functionari ai primariei au platit vreodata impozite concesiuni pe bunuri si veti gasi ca da la zi dar nu exista chitante de incasare!!!?

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.