Wizz Air anunta ca va anula mai multe zboruri. Pasagerii vor avea trei solutii prin care vor fi despagubiti

0

Wizz Air, operatorul aerian low-cost, a anunţat anularea unor zboruri pe anumite rute în urma verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney. În context, Wizz Air a precizat, printr-un comunicat, că pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

Wizz Air anunţă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinaţii”, se precizează în comunicat.

In cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, pasagerilor le este recomandat să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare. Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, menţionează sursa citată.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.