Weekend cu amenzi, intr-o actiune anti-COVID19. Aproape 5.000 de persoane au fost verificate

0

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău împreună cu reprezentanţii celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii de control, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, au intensificat  activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse în perioada stării de alertă.

Astfel, în ultimele 72 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri dar şi în mijloacele de transport în comun, acestea având atât caracter preventiv prin informarea cetăţenilor cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea distanţării fizice sau purtarea necorespunzătoare a măştii de protecţie dar şi de combatere prin sancţionarea abaterilor la normele legale în vigoare.

La activităţile de verificare au participat peste 600 de forţe de ordine, fiind verificate 853 de obiective, peste 1000 de mijloace de transport și totodată legitimate 4731 de persoane.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală au fost aplicate 472 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 32 250 lei. 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.