Vremea se raceste. Temperaturile vor ajunge la -10 grade

Regimul termic estimat de meteorologi pentru urmatoarele doua saptamani va fi, in general, peste normalul termic al perioadei, cu toate ca temperaturile vor scadea. Precipitatiile vor incepe sa fie din ce in ce mai prezente la nivel national, in special spre finalul fiecarei saptamani de prognoza, potrivit datelor Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), valabile in intervalul 8 – 21 ianuarie, publicate luni.

In Moldova, vremea va intra intr-un proces de racire, de la o medie regionala a temperaturilor maxime in jur de 4 grade, pana la valori intre -2 si -1 grad, in data de 14 ianuarie. A doua saptamana va debuta cu o incalzire treptata, pana in 18 ianuarie, cand mediile maximelor vor atinge 4 grade, insa ulterior se va raci usor. Noptile vor urma in general aceeasi evolutie, cu racire mai accentuata in intervalul 13 – 15 ianuarie, cand media minimelor va atinge -10 grade. Pana in 18 ianuarie se va incalzi, cu minime ce vor oscila intre -4 si 0 grade. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai ridicata in intervalul 10 – 12 ianuarie si, din nou, posibil mai insemnate, in perioada 17 – 21 ianuarie. In rest se vor semnala doar trecator precipitatii slabe.

La munte, vremea va debuta cu un proces de racire usoara care se va accentua in intervalul 10 – 14 ianuarie. In acest context, temperaturile maxime vor porni de la valori medii de 4 – 6 grade si vor ajunge la -6 grade. Dupa aceasta perioada, maximele vor fi in crestere, la medii in jurul a zero grade ce se prognozeaza pentru data de 17 ianuarie, dupa care tendinta va fi de racire, spre -2 grade. Temperaturile minime vor avea un parcurs asemanator maximelor, astfel ca vor fi in scadere pana in data de 14 ianuarie. Valorile medii vor porni de la zero grade si vor ajunge la -12 grade. In a doua saptamana vor marca o crestere, spre medii de -4 grade in 18 ianuarie, coborand ulterior spre -8 grade. Probabilitatea de precipitatii va fi mai ridicata in intervalele 10 – 14 si 16 – 21 ianuarie, cand se vor semnala pe arii mai extinse.

Lasa un comentariu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here