Vremea in urmatoarele zile: de vineri revin ninsorile!

0
În primele ore ale zilei de miercuri va fi ceaţă, asociată pe ici pe colo şi cu chiciura, dar numai izolat este posibil să persiste, aşa că ziua se anunţă destul de frumoasă ca aspect, cu înnorări temporare prin nordul ţării, dar cer mai mult senin în celelalte regiuni, fără preciptaţii şi fără vânt agitat.

În Capitală va fi rece dimineaţa, dar soarele predomină peste zi, iar vântul rămâne liniştit, aşa că la amiază termometrele vor indica aproximativ 4 grade peste limita de îngheţ.

Dimineata zilei de joi tot rece va fi, cu ceaţă local în zonele joase, asociată şi cu depunere de chiciură. Dar la prânz va fi soare şi doar prin nordul şi centrul ţării, ca şi la munte, rătăcesc nori ce lasă izolat fulguieli trecătoare. Iar în sudul Banatului, nordul Moldovei şi crestele montane înalte vântul începe să se intensifice. În aceste condiţii, la amiază vor fi temperaturi normale pentru început de decembrie, de la minus 1 grad în depreisuni până la 8 grade, izolat, în regiunile sudice.

Şi în Bucureşti joi dimineaţă va fi rece, dar până la prânz se adună în termometre 5…6 grade, normale pentru data din calendar. Iar ziua va fi destul de însorită, poate doar cu puţină ceaţa în zori, şi vântul rămâne linistit.

Vineri cerul se acoperă treptat de nori în vestul, centrul şi nordul ţării, iar noaptea înnorările cuprind toate regiunile. În Crişana, Maramureş, Transilvania şi zonele montane, pe parcursul zilei îşi fac apariţia şi ninsorile, iar în Banat şi Oltenia, trecător, mai sunt şi câteva ploi sau lapovite. În rest, abia spre seară şi în noaptea următoare va ninge pe alocuri. Vântul însă devine tot mai agitat, iar la munte vor fi rafale puternice, aşa că gradele din termometre vor fi cu siguranţă resimţite ca mai puţine. Vorbim despre 0 grade în depresiuni şi 9 grade pe litoral.

Vineri în Bucuresti temperatura atinge aproximativ 5 grade Celsius la amiază, după o dimineaţă rece, posibil şi cu puţină ceaţă. Ziua va fi soare însă, iar norii se adună abia spre seară şi încă nu aduc precipitaţii, iar vântul rămâne şi el destul de liniştit.

Sâmbată vremea se mai răceşte, la amiază vor fi cel mult minus 3 grade Celsius în depresiuni şi 5 grade Celsius în sud-estul ţării. Iar norii acoperă adesea cerul, mai ales în regiunile intracarpatice, dar şi la munte sau în sud-estul teritoriului, unde mai ninge local, în timp ce în rest sunt doar ninsori izolate. Vântul continuă să sufle cu putere în majoritatea regiunilor, dar cele mai puternice rafale tot la munte vor fi. Şi nici în următoarele zile vremea nu dă semne ca s-ar îndrepta, temperaturile rămân mai mici decât ar terbui la început de decembrie, iar ninsorile încă sunt prezente, temporar, în mare parte din ţară.

Sursa : romaniatv.net

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.