Vreme capricioasă de Paște. În unele zone din județul Bacău a plouat cu gheață

0

ploaie gheataCer acoperit în acest week-end în care vremea joacă feste băcăuanilor. Dacă deasupra municipiului Bacău s-au adunat nori negri, ploaia făcându-și simțită prezența sâmbătă după-amiaza, în câteva rafale, în mai multe zone de pe Valea Trotușului a plouat cu gheață.

Prognoza meteo anunță o temperatură în jurul a 10 grade, umiditatea depășind 80 la sută. Pentru Noaptea Învierii, meteorologii sunt la fel de sceptici, ploaia urmând a-și face din nou apariția, într-o perioadă caracterizată de o profundă instabilitate atmosferică, specifică acestei perioade a anului.

„Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată în fiecare zi. În intervalul 15-19 aprilie, cantităţile de apă pot fi mai însemnate”, se arată în prognoza emisă de ANM pentru intervalul 14-27 aprilie. Ameliorări ale stării generale a vremii sunt așteptate începând cu 20 aprilie.

Mai multe fotografii postate pe rețeaua de socializare Facebook de băcăuani arată că în cursul după-amiezii de sâmbătă în zona Dărmănești, precum și în municipiul Onești a plouat cu gheață, vremea menținându-se instabilă pe întreaga vale a Trotușului.

*Foto: Mihai Andoni, Andreea Moisă

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.