Primarul Bacaului, Lucian Viziteu, a raspuns imediat la acuzele presedintelui de CJ , Valentin Ivancea. Ivancea i-a reprosat acestuia ca nu doreste sa faca un parteneriat cu Consiliul Judetean pentru a finaliza lucrarile la Spitalul Municipal, ba mai mult incearca sa acopere unele probleme descoperite de Curtea de Conturi la executia lucrarilor de le etajele 4 si 5.
Viziteu a precizat ca lucrarile de la Spitalul Municipal se vor face prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest plan a fost trimis spre aprobare la Bruxelles insa nu s-a primit nici un raspuns. Desi unele tari trag deja bani din acest fond, Romania nu mai are nici o sansa sa faca proiecte cu acei bani anul acesta. O ancheta Newsweek a dezvaluit astazi ca exista anumite probleme legate de PNRR-ul Romaniei. Cu toate acestea, primarul Viziteu este increzator ca Spitalul Municipal va fi finalizat cu acei bani :
„Finanțarea lucrărilor pentru finalizarea Spitalului Municipal Bacău a fost inclusă ca obiectiv prioritar în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).Vom primi susținerea financiară necesară pentru a duce la bun sfârșit proiectul așteptat de întreaga comunitate locală.
Este rezultatul unei munci asidue și a unor eforturi susținute din partea echipei Primăriei Municipiului Bacău. Urmează ca, după finalizarea juridică a investiției în etajele ATI COVID, să definitivăm proiectarea completă cu ultimele modificări, apoi să intrăm în faza de finanțare și execuție.” a declarat Lucian Viziteu